Liderul PPE, Manfred Weber, l-a atacat dur joi după-amiază pe ministrul britanic de Externe, susţinând că a observat ”un comportament de clovn” din partea lui Boris Johnson, transmite politico.eu

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Europarlamentarul german a explicat că diplomatul britanic distruge prin acţiunile sale credibilitatea guvernului de la Londra.

Boris Johnson a reuşit să stârnească controverse la începutul acestei săptămâni, după ce l-a acuzat pe preşedintele Francois Hollande că pedepseşte Londra prin metode demne de un film ”despre al Doilea Război Mondial”.

Manfred Weber a explicat că britanicii sunt cei care au acum o mare problemă, pentru să sunt pe cale să părăsească Uniunea Europeană.

”Nici Berlin, nici Paris şi nici Roma nu au o problemă. Toţi ştiu cât de periculos este să părăseşti UE”, a declarat liderul grupului PPE.

Premierul Theresa May a anunţat marţi că vrea retragerea naţiunii din piaţa unică europeană şi din uniunea vamală a Uniunii Europene.

Însă, Weber a explicat că un avantaj uriaş al cooperării europene rămâne tocmai piaţa unică.

”Aceasta a fost ideea de la care a pornit UE. Asta au vrut întotdeauna britanicii. Asta este ideea Europei”, a declarat europarlamentarul german Manfred Weber.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.