Cel puţin cinci persoane au murit şi alte cincizeci au fost rănite duminică seara, când a izbucnit un incendiu într-un camion care transporta motorină într-un oraş din sudul Libiei, au declarat pentru Reuters surse medicale şi de securitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Imaginile postate pe internet de locuitorii oraşului au arătat un camion carbonizat şi alte câteva vehicule carbonizate pe ambele părţi ale drumului, în zona Ezwaiya, din municipalitatea Bent Bayya.

Cele trei surse medicale au spus că cinci cadavre au fost găsite arse fie în interiorul, fie în apropierea vehiculelor şi au adăugat că numărul morţilor este de aşteptat să crească, deoarece există cazuri grave printre răniţi. Nu este dacă şoferul camionului se numără printre victime.

”Camionul a fost implicat într-un accident de circulaţie şi s-a răsturnat”, a declarat sursa din domeniul securităţii.

Sursa a mai spus că după ce camionul s-a răsturnat, dar înainte să ia foc, unele persoane din alte maşini s-au apropiat de el pentru a încerca să ia combustibil din rezervorul camionului.

”(Acei) cetăţeni s-au apropiat de camion pentru a alimenta fără să-şi dea seama de amploarea pericolului. Din păcate, incendiul a izbucnit în camion şi s-a soldat cu victime”, potrivit sursei citate.

Libia suferă de o penurie de combustibil din 2014, când ţara a fost divizată de un război civil,  facţiunile rivale luptându-se pentru putere în urma unei revolte care l-a răsturnat pe vechiul lider Muammar Qaddafi în 2011.

În multe oraşe, oamenii trebuie să aştepte la cozi lungi, uneori ore întregi, pentru a-şi alimenta vehiculele.

Abdulhamid al-Dbeibah, prim-ministru al Guvernului de Unitate Naţională din Tripoli, a declarat într-un tweet că autorităţile ”urmăresc îndeaproape dezastrul din municipalitatea Bent Bayya”.

Dbeibah a spus că au fost date instrucţiuni pentru a transfera persoanele rănite la spitalele importante.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.