Kremlinul a dat asigurări luni că Haga cu a prezentat vreo probă a acuzaţiilor potrivit cărora spioni ruşi au încercat să pirateze în aprilie sediul Organizaţiei Internaţionale pentru Interzicerea Armamentului Chimic (OIAC), iar Moscova l-a convocat pe ambasadoul olandez, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu”, le-a răspuns un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov unor jurnalişti care l-a întrebat dacă elementele prezentate săptămâna trecută de Olanda - şi anume paşapoartele diplomatice folosite de cei patru agenţi din cadrul serviciilor militare ruse de informaţii GRU expulzaţi - constituie probe sau nu.

”Există canale obişnuite de lucru (...). Ei să transmită documentele, probele şi informaţiile prin aceste canale, iar noi suntem pregătiţi să ne uităm la ele. Nu intenţionăm să vorbim despre asemenea subiecte prin intermediul presei”, a adăugat el.

Aceasta este prima reacţie a Kremlinului după ce Haga a acuzat joi Moscova de această tentativă de piratare, iar mai multe puteri occidentale au urmat exemplul Olandei şi au denunţat atacuri cibernetice mondiale comise de Rusia.

În paralel, Ministerul rus de Externe, citat de agenţii ruse de presă, a anunţat că îl convoacă luni pe ambasadorul olandez în Rusia.

”În legătură cu campania de dezinformare organizată de Haga, ambasadorul olandez va fi convocat la (sedul) Ministerului Afacerilor Externe luni”, a anunţat diplomaţia rusă.

Olanda a afirmat joi că a dejucat, în aprilie, o tentativă de piratare vizând OIAC, cu sediul la Haga.

Potrivit autorităţilor olandeze, care au expulzat patru presupuşi agenţi ruşi, aceştia au poziţionat un vehicul înţesat cu echipamente electronice în parcarea unui hotel din apropierea sediului OIAC cu scopul de a pirata de la distanţă sistemul informatic al organizaţiei.

Această tentativă de presupusă piratare s-a desfăşurat în momentul în care OIAC ancheta cu privire la otrăvirea unui fost agent dublu rus, Serghei Skriopal, în Anglia, comisă, afirmă Londra, de către GRU. OIAC ancheta de asemenea cu privire la un presupus atac chimic la Duma, în Siria, imputat de Occident forţelor guvernamentale siriene, susţinute de Moscova.

Rusia a denunţat săptămâna trecută ”un act de propagandă” şi a ironizat o ”spionită acută” care a pus, în opinia sa, stăpânire pe Occident.

Olanda, Marea Britanie, Canada, Australia, Statele Unite şi Franţa acuză Kremlinul că a orchestrat o serie de atacuri cibernetice mondiale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.