Justiţia franceză cere ca ministrul francez al Justiţiei Eric Dupond-Moretti, judecat de o săptămână într-un proces fără precedent, să fie condamnat la un an de închisoare - cu suspendare -, acuzat de faptul că s-a folosit de funcţie pentru a-şi ”regla conturi” cu magistraţi pe care i-a criticat pe când era avocat, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Procurorul general al Curţii de Casaţie Rémy Heitz a cerut Curţii de Justiţie a Republicii (CJR) să-l declare vinovat, dar în privinţa pedepsei la inegibilitate, de obicei obligatorie în cazul unei condamnări, a spus CJR că se poate ”dispensa” de ea şi că se încredinţează ”înţelepciunii” acesteia.

”Cântăresc, domnule ministru, calvarul pe care acest lucru îl reprezintă pentru dumneavoastră, care sunteţi foarte obişnuit cu sălile de judecată”, i-a spus Rémy Heitz fostului avocat vedetă, cu o experienţă de 36 de ani în barou.

”Să vă vedem aici, în civil, printre noi, care purtăm robe, nu face nimănui plăcere”, a dat el asigurări. ”Este un exerciţiu dificil pentru mine şi nu-mi oferă nicio satisfacţie personală”, a adăugat el.

Ministrul Justiţiei (numit şi garde des Sceaux, păstrătorul Sigiliilor în franceză) este acuzat de faptul că s-a folosit de această funcţie pentru a regla conturi cu magistraţi pe care i-a criticat pe când era avocat.

La audierea de miercuri, în marja audierii ultimilor doi martori, preşedintele completului, Dominique Pauthe, l-a interogat din nou cu privire la acest subiect.

”Ce vreţi să vă spun în plus?”, i-a răspuns Éric Dupond-Moretti. ”M-am exprimat îndelung, nu mă voi repeta”, a spus el.

”Am spus mereu că nu am avut sentimentul că mă aflu într-un conflict de interese, că nu aveam nicio dorinţă să reglez conturi cu nimeni”, a adăugat el.

Ministrul a avut în vedere să nu compară miercuri la CJR şi să se ducă la o şedinţă a Consiliului de Miniştri, însă nu a ratat nicio zi de audieri.

A ieşit însă să dea nişte telefoane şi a semnat documente pe masa acoperită cu o husă albastră din sala de judecată, la care se aşează atunci când nu stă în picioare la bară pentru a interoga martorii, lăsând foarte puţin spaţiu apărării sale.

În acest proces, ministrul Justiţiei a fost avocat până la capăt, nu a scăpat nimic şi i-a supus pe martorii acuzării unor mormăieli şi suspine exasperate.

”Îmi pare rău, clocotesc un pic”, a cerut el scuze Curţii.

El a aplicat acelaşi ”tratament” acuzării şi ”întrebărilor orientate” ale acesteia - ”nu mai e nimic de spus”, ”totul se plăteşte”, a spus el.

În timpul audierilor s-a tot uitat furibund la procurorul general al Curţii de Casaţie Rémy Heitz, izbindu-şi furios caietul de notiţe de masă.

Ministrul şi procurorul se încrucişează de obicei la întâlniri între instituţii, însă la proces magistratul de rang înalt îl acuză.

În total 15 persoane - trei magistraţi profesionişti şi 12 parlamentari din toate taberele - au îmbrăcat roba neagră la proces.

”Acest proces nu este al justiţiei, este procesul unui dublu conflict de interese”, a avertizat procurorul general.

În cursul audierii, Éric Dupond-Moretti, care consideră acest proces rezultatul unui ”război” împotriva sa al magistraţilor care nu i-au acceptat niciodată numirea în funcţie, a depus eforturi să demonstreze că deschiderea acestor anchete ”se impunea”.

”Inculpatul”, amintea procurorul general în prima zi de audieri, ”riscă o pedeapsă de cinci ani de închisoare. Şi o interdicţie de exercitare a vreunei funcţii publice”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.