Europenii au dat dovadă de multă răbdare faţă de britanici în privinţa Brexitului, dar aceasta este pe sfârşite, apreciază preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele Comisiei a mai declarat duminică seara, la televiziunea italiană, că i-ar plăcea ca Marea Britanie să se pună de acord ”în orele sau zilele următoare” asupra condiţiilor în care intenţionează să părăsească Uniunea Europeană (UE).

”Pentru moment, ştim la ce Parlamentul britanic a spus nu, dar nu ştim la ce ar putea spune da”, a adăugat el.

Camera Comunelor a respins vineri pentru a treia oară acordul ieşirii din UE negociat de premierul britanic Theresa May cu europenii.

În urma acestei respingeri, Regatul Unit ar urma să părăsească UE fără acord la 12 aprilie, la ora locală 22.00 (sâmbătă, 1.00. ora României), în cazul în care Londra nu prezintă până atunci o alternativă şi nu cere o nouă amânare.

Un summit european extraordinar a fost convocat la 10 aprilie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.