Juncker avertizează că francezii cheltuie prea mulţi bani de la buget în domenii greşite

Juncker avertizează că francezii cheltuie prea mulţi bani de la buget în domenii greşite

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat luni după-amiază că francezii au o mare problemă cu privire la cheltuielile bugetare, care sunt prea ridicate şi orientate spre domenii greşite. Acest avertisment vine la doar o zi după ce Emmanuel Macron a câştigat alegerile prezidenţiale, promiţând inclusiv reducerea cheltuielilor bugetare, transmite Reuters.

”Cu Franţa, avem o problemă specifică... francezii cheltuie prea mulţi bani şi cheltuie prea mult în locuri greşite. Asta nu va funcţiona în timp”; a declarat Juncker la un eveniment din Berlin.

Liderul european a participat la prezentare noii cărţi a ministrului german de Externe, Sigmar Gabriel, unde s-a discutat inclusiv despre Brexit şi alegerile prezidenţiale din Franţa.

Preşedintele CE i-a felicitat pe francezi pentru alegerea unui ”viitor european” după victoria lui Emmanuel Macron.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor