Premierul britanic Boris Johnson, care pozează după victoria sa în alegerile legislative anticipate în unificator al unei ţări fracturate de trei ani şi jumătate de criza Brexitului, îi îndeamnă pe britanici ”să nu se certe prea mult” în mesajul său de Crăciun, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-o înregistrare video în care nu pronunţă nici măcar o dată cuvântul ”Brexit” şi nu evocă în mod explicit ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE) la 31 ianuarie, Boris Johnson elogiază ”această perioadă deosebită a anului”, în care ”orice s-ar fi întâmplat înainte, avem ocazia să sărbătorim tot ceea ce este bun în lume şi să petrecem timp cu familia şi prietenii”.

În faţa unui mare brad de Crăciun iluminat, liderul conservator îndemnă ţara să se gândească la anul care a trecut şi să sărbătorească ”lucrurile bune care se întâmplă”.

”Încercaţi să nu vă certaţi prea tare cu socrii sau oricie altcineva”, îndeamnă el.

Premierul îndeamnă, de asemenea, ”să ne amintim creştinii care suferă persecuţii în întreaga lume”.

”Pentru ei, Crăciunul este în privat, în secret, poate chiar într-o celulă de închisoare”, adaugă el în acest mesaj difuzat luni seara de serviciile sale. 

”În calitate de premier, acesta este un lucru pe care eu vreau să-l schimb”, adaugă el.

El adresează un ”imens mulţumesc” personalului serviciului de sănătate NHS, drag britanicilor, dar slăbit de austeritate, care s-a aflat în centrul campaniei electorale.

Johnson a fost acuzat de opoziţia laburistă că vrea să-l ”vândă” Statelor Unite ale lui Donald Trump.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.