Preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat că se aşteaptă ca Iranul să atace Israelul "mai devreme sau mai târziu", în timp ce cresc temerile legate de represaliile iraniene la un atac aerian care a ucis comandanţi de rang înalt la începutul acestei luni, relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Israelul nu a recunoscut că a atacat un consulat iranian în Siria, dar se crede în general că a fost în spatele acestui atac.

Oficiali americani au declarat pentru CBS News, partenerul american al BBC, că un atac major asupra Israelului ar putea avea loc în curând.

Israelul spune că este pregătit să se apere. Biden a transmis Iranului : "Nu o faceţi".

"Suntem dedicaţi apărării Israelului. Vom sprijini Israelul", a spus Biden. "Vom ajuta la apărarea Israelului, iar Iranul nu va reuşi".

Iranul sprijină Hamas, gruparea palestiniană care luptă împotriva Israelului în Gaza, precum şi diverse grupări proxy din regiune, inclusiv unele - cum ar fi Hezbollah din Liban - care desfăşoară frecvent atacuri împotriva israelienilor.

Vineri, Hezbollah a declarat că a lansat "zeci" de rachete din Liban spre Israel. Un purtător de cuvânt al Forţelor de Apărare Israeliene (IDF) a declarat că au fost lansate aproximativ 40 de rachete şi două drone explozive. Nu au fost raportate victime şi nu au existat indicii privind implicarea altor actori.

Un oficial american a declarat pentru CBS că barajul a fost separat de orice atac iranian aşteptat asupra Israelului.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.