Preşedintele american Joe Biden, în vârstă de 80 de ani, a primit un vaccin anti-Covid-19 actualizat şi s-a vaccinat şi împotriva gripei sezoniere, a anunţat, sâmbătă, medicul său.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Pe măsură ce intrăm în sezonul de răceală şi gripă, preşedintele îi încurajează pe toţi americanii să îi urmeze exemplul", a transmis medicul personal al preşedintelui, Kevin O'Connor.

Joe Biden a primit, de asemenea, "în urmă cu câteva săptămâni" un nou vaccin împotriva virusului respirator sinciţial (VSR), care este responsabil de infecţii respiratorii precum bronşiolita şi care poate fi deosebit de periculos pentru persoanele în vârstă şi bebeluşi.

Autorităţile sanitare americane recomandă acum ca toţi americanii cu vârsta de 60 de ani şi peste să fie vaccinaţi împotriva VSR.

Săptămâna trecută, aceştia au autorizat, de asemenea, o versiune actualizată a vaccinurilor Covid 19 de la Pfizer şi Moderna, mai bine adaptată la variantele virusului aflate în prezent în circulaţie.

Numărul de spitalizări legate de Covid-19 a crescut în ultimele săptămâni în Statele Unite, însă succesul acestei noi campanii de vaccinare este incert: precedenta doză de rapel împotriva Covid-19 a fost administrată doar de 17% din populaţia americană.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.