Jihadiştii Statului Islamic avertizează cu privire la pericolul reprezentat de o cedare iminentă a barajului Tabqa, care a devenit ţinta bombardamentelor într-o campanie de recucerire a barajului strategic lansată de luptătorii kurzi spirjiniţi de Statele Unite, transmite Reuters.
De asemenea, jihadiştii au precizat că toate porţile de evacuare sunt închise, iar nivelul apei a atins deja cote alarmante.
Barajul Tabqa este situat pe fluviul Eufrat, la aproximativ 40 de kilometri în amonte de bastionul jihadist de la Rakka.
Forţele Democrate Siriene au lansat vineri o ofensivă puternică, în încercarea de a recaptura barajul din mâinile ISIS.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a precizat că barajul nu mai funcţionează, dar jihadiştii controlează în continuare operaţiunile şi turbinele de la Tabqa.




























