Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat sâmbătă că următorul summit al NATO va avea loc anul viitor în cadrul noului sediu al alianţei militare occidentale, care a fost ridicat în Bruxelles.
”Aşteptăm cu nerăbdare să ne întâlnim din nou în 2017, în clădirea noului sediu al alianţei din Bruxelles”, a declarat Stoltenberg în cadrul summitului NATO de la Varşovia.
Data exactă a viitorului summit nu a fost anunţată de către secretarul general al alianţei.
Organizarea următorului summit în 2017 este o decizie surprinzătoare, având în vedere că, de regulă, summiturile alianţei militare occidentale au loc odată la doi ani, iar acestea sunt organizate alternat de statele membre.




























