Se făcuseră deja doi ani de când Iulia Navalnaia îşi văzuse ultima dată soţul, opozantul rus Aleksei Navalnîi, iar ea a ales să vorbească la Munchen, vineri, imediat după ce a apărut vestea morţii acestuia în închisoare. Cu lacrimi în ochi, femeia care a împărtăşit lunga şi dureroasa luptă a acestuia împotriva Kremlinului a respirat adânc, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Dacă acesta este adevărul, aş vrea ca Putin, întrega sa echipă, întregul său anturaj, întregul său guvern şi prietenii săi să ştie că vor fi pedepsiţi pentru ceea ce au făcut ţării noastre, familiei mele şi soţului meu", a spus ea, cu o voce fermă, dar plină de emoţie. "Iar acea zi va veni foarte curând", a adăugat Iulia Navalnaia. În vârstă de 47 de ani, ca şi soţul ei, a apărut ca întotdeauna în public cu părul blond ridicat într-un coc strâns.

Împreună cu Aleksei Navalnîi, ea a trăit cu speranţa uriaşelor manifestaţii pe care le-a mobilizat în Rusia, dar şi cu angoasa unei otrăviri căreia Aleksei i-a supravieţuit la limită, în 2020, şi cu o întoarcere la Moscova câteva luni mai târziu, împreună şi cu capul sus. Imediat ce a aterizat, Aleksei a fost arestat.

În ciuda sentinţei de 19 ani de închisoare care i-a fost aplicată şi a condiţiilor teribile în care a fost deţinut soţul ei, Iulia Navalnaia a rămas plină de speranţă. "Sper şi cred că îl voi vedea pe Aleksei liber. Nimic nu este imposibil atunci când eşti îndrăgostit", a declarat ea anul trecut pentru cotidianul german Der Spiegel.

În timp ce lupta sa cu Kremlinul devenea din ce în ce mai riscantă, opozantul a mărturisit că nu ar putea face acest lucru fără soţia sa. Ultimul său mesaj public a fost o declaraţie de dragoste pentru ea, de Ziua Îndrăgostiţilor: "Simt că eşti cu mine în fiecare secundă".

La rândul ei, Iulia Navalnaia, a ales o fotografie cu soţul ei sărutând-o pe frunte pentru prima sa postare pe o reţea socială pe care a făcut-o după moartea acestuia. "Te iubesc", a scris ea, simplu.

CITEȘTE ȘI "Te iubesc", scrie văduva lui Navalnîi pe Instagram, publicând o fotografie cu ei împreună. Povestea lor de iubire a depăşit gratiile închisorilor, miile de kilometri şi chiar moartea

UN NOU LIDER AL OPOZIŢIEI?

Spre deosebire de Vladimir Putin, a cărui viaţă privată este un secret de stat, cuplul Navalnîi a pus accentul pe viaţa lor de familie de zi cu zi. Şi astfel, la fel ca soţul ei, Iulia Navalnaia a devenit o figură publică. Notorietatea ei i-a determinat chiar pe unii dintre susţinătorii lui Aleksei Navalnîi să viseze la un viitor politic pentru aceasta, chiar înainte ca el să ajungă după gratii.

Până acum, ea a respins această idee, descriindu-se doar ca mamă şi tovarăşă de viaţă, mai presus de orice. Dar mulţi se întreabă cine altcineva ar putea unifica o opoziţie care a fost decimată, împinsă în exil şi lipsită de un lider.

Discursul ei după aflarea veştii morţii soţului ei i-a cimentat imaginea de femeie puternică.

În 2020, Iulia Navalnaia îl văzuse pe Aleksei Navalnîi scăpând la limită de moarte, otrăvit în Siberia cu Noviciok, un agent neurotoxic puternic, potrivit unei analize europene. Ea a reuşit să obţină permisiunea de a părăsi Rusia pentru Germania în timp ce el se afla în comă, în mâinile medicilor locali care refuzau să îl lase să plece. "În fiecare moment în care eram acolo, mă gândeam 'trebuie să-l scot'", a povestit ea, acuzându-i pe medici că voiau să prelungească procedura până când murea sau până când agentul neurotoxic nu mai era detectabil.

Cinci luni mai târziu, ea a rămas la fel de impunătoare când cuplul s-a întors la Moscova, ştiind foarte bine că această călătorie a lor se va încheia în închisoare. "Chelner, adu-ne nişte vodcă, mergem acasă", a spus ea în avion, filmată alături de Aleksei Navalnîi, reconstituind o scenă dintr-un film rusesc.

Cuplul a fost separat la controlul paşapoartelor la sosire. După o îmbrăţişare rapidă cu soţul ei, care a fost luat de poliţie şi pe care avea să nu-l mai vadă niciodată, ea a fost întâmpinată la aeroport de o mulţime care striga "Iulia!"

În timp ce se recupera în Germania după otrăvirea sa, Aleksei Navalny a glumit spunând că opiniile soţiei sale erau mai radicale decât ale sale. "Când nu eşti în politică, dar vezi cele mai întunecate lucruri comise împotriva familiei tale, atunci, desigur, te radicalizează", a explicat el.

Când Aleksei Navalnîi era în închisoare, Iulia Navalnaia l-a asigurat că nu va călca pe urmele Svetlanei Ţihanuvskaia, care a devenit liderul opoziţiei belaruse atunci când soţul ei a fost arestat. Dar, spune politologul Tatiana Stanovaia, "fie că Iuliei Navalnaia îi place sau nu, ea devine o figură politică".

IULIA NAVALNAIA, LA CONSILIUL AFACERI EXTERNE AL UE

Soţia lui Navalnîi va participa luni la o reuniune a miniştrilor de externe din Uniunea Europeană, a anunţat duminică şeful politicii externe a UE, Josep Borrell.

"Luni, o voi primi pe Iulia Navalnaia la Consiliul Afaceri Externe al UE. Miniştrii UE vor trimite un mesaj puternic de susţinere luptătorilor pentru libertate din Rusia şi vor onora memoria lui Aleksei Navalnîi", a scris el pe reţeaua X.

Potrivit administraţiei penitenciare ruse, Aleksei Navalnîi, în vârstă de 47 de ani, şi-a pierdut cunoştinţa şi a murit vineri după o plimbare în colonia penală "Lupul polar", unde ispăşea o pedeapsă de 30 de ani de închisoare.

Iulia Navalnaia a participat vineri la Conferinţa de Securitate de la Munchen, în Germania, unde s-a întâlnit cu lidera opoziţiei belaruse Sviatlana Ţihanuskaia, al cărei soţ, Siarhei, a fost condamnat la 18 ani de închisoare după ce a fost găsit vinovat în 2021 de organizarea de tulburări sociale.

Născută la Moscova, unde a studiat la Universitatea rusă de Economie Plehanov, Iulia l-a întâlnit pe Aleksei Navalnîi într-o vacanţă în Turcia, în 1998. "Nu m-am căsătorit cu un avocat promiţător sau cu un lider al opoziţiei: M-am căsătorit cu un tânăr pe nume Aleksei", a declarat Iulia la un moment dat.

Când Navalnîi a fost reţinut în 2011, în timpul unui protest al opoziţiei faţă de o presupusă falsificare a voturilor, Iulia a declarat pentru Reuters că vrea pur şi simplu să-şi recupereze soţul. Înconjurat de reporteri, Navalnîi a cerut de mai multe ori să i se permită să-şi îmbrăţişeze soţia, pe care în cele din urmă a strâns-o în braţe şi a sărutat-o. "Mă simt mult mai bine acum", a mărturisit ea.

În ultima vreme, Iulia Navalnaia a trăit în afara Rusiei.

De Anul Nou, ea postase un mesaj pe Instagram împreună cu o fotografie în care apare alături de copiii ei: "2023 a fost, sincer vorbind, un an prost, aşa că îmi iau rămas bun de la el fără regrete. Dar privesc cu optimism spre 2024. Se pare că nu va fi rău până acum. Fie ca anul acesta să fie mai bun decât anul trecut, dorinţele să vi se împlinească, surprizele să fie doar plăcute, iar cei dragi să nu se îmbolnăvească, să nu dispară şi, mai bine - să vă fie mereu aproape! Un an nou fericit!"

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.