Italia va lua măsuri legale împotriva companiilor Pfizer şi AstraZeneca din cauza întârzierilor în livrarea de vaccinuri anti-Covid, a spus duminică ministrul de Externe, Luigi Di Maio.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acţiunea legală, potrivit demnitarului, citat de The Guardian, are ca obiectiv asigurarea dozelor şi mai puţin obţinerea de despăgubiri.

La postul RAI, ministrul Di Maio a spus: „Lucrăm pentru ca programul nostru de vaccinare să nu se schimbe. Activăm toate canalele, astfel ca CE să poată face tot ce poate să îi oblige pe aceşti domni să îşi respecte contractele”.

Sâmbătă, prim-ministrul italian Giuseppe Conte a spus că întârzierile livrărilor vaccinurilor Pfizer şi AstraZeneca sunt „inacceptabile”

Ambele companii au avertizat că nu vor putea livra vaccinuri către Uniunea Europeană aşa cum a fost stabilit din cauza unor probleme de producţie.

Conte le-a acuzat de încălcare gravă a contractelor.

Şeful Consiliului italian pentru Sănătate, Franco Locatelli, a spus că livrările făcute de Pfizer au fost, săptămâna aceasta, cu 29% mai scăzute decât era planificat, dar că, până la 1 februarie, nivelul acestora urmează să revină la cel stabilit.

Vaccinul dezvoltat de AstraZeneca împreună cu Universitatea Oxford este aşteptat să primească undă verde din partea UE până la finalul acestei luni.

Italia a înregistrat, de la începutul pandemiei, peste 2,45 de milioane de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 şi mai mult de 85.160 de decese, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.