Senatul italian a adoptat oficial o lege care întăreşte semnificativ protecţia animalelor şi sancţionează dur cruzimea, inclusiv practicile ilegale de lupte de câini. Legea modifică Codul penal, Codul de procedură penală şi alte reglementări conexe, redefinind capitolul „Infracţiuni împotriva sentimentului uman faţă de animale” în termenul mai clar şi mai modern de „Infracţiuni împotriva animalelor”. Modificarea recunoaşte explicit statutul animalelor ca fiinţe sensibile, demne de protecţie în sine, nu doar ca obiecte ale compasiunii umane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Pedepse majorate pentru cruzime şi lupte de animale

Actul normativ înăspreşte pedepsele pentru uciderea animalelo,  maltratare şi organizarea sau participarea la lupte de animale. Infracţiunile comise în circumstanţe agravate, cum ar fi în prezenţa minorilor sau asupra mai multor animale, vor atrage sancţiuni suplimentare. De asemenea, distribuirea online a imaginilor sau videoclipurilor cu astfel de acte va fi sancţionată sever.

Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

„Aprobarea finală a AS 1308 reprezintă un nou pas important spre recunoaşterea deplină a animalelor ca victime ale infracţiunilor. Ne bucurăm de creşterea pedepselor pentru luptele de câini, o activitate criminală împotriva căreia luptăm de ani de zile prin proiectul Io non combatto,” a declarat Alessandro Fazzi, reprezentant al Humane World for Animals Italy.

Animalele confiscate vor putea fi recuperate mai rapid

Noua lege introduce şi măsuri privind gestionarea animalelor confiscate în timpul procedurilor judiciare. Acestea vor putea fi predate definitiv organizaţiilor certificate pentru îngrijire şi reabilitare, evitând astfel situaţiile în care animalele salvate rămân blocate ani de zile în custodia autorităţilor.

„Legea reprezintă un pas concret înainte şi pentru animalele victime ale abuzurilor, în special câinii implicaţi în lupte, care vor putea beneficia de reabilitare fizică şi psihologică şi, acolo unde este posibil, integrarea într-un mediu familial,” a precizat Federica Faiella, preşedintele Fondazione Cave Canem.

Compromisuri legislative, dar un progres net

Deşi unele amendamente propuse — precum finanţarea dedicată instruirii poliţiei sau interzicerea importului/exportului de trofee de vânătoare din specii protejate — nu au fost incluse, legea marchează o modernizare majoră a cadrului legal italian privind protecţia animalelor.

Prin recunoaşterea statutului de victimă a animalelor şi oferirea de instrumente legale mai ferme, legea consolidează poziţia Italiei ca stat cu standarde avansate în domeniul bunăstării animalelor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.