Premierul Paolo Gentiloni a depus luni seară jurământul împreună cu membrii cabinetului de miniştri în prezenţa preşedintelui Sergio Mattarella. Gentiloni este cunoscut drept un aliat apropiat al lui Matteo Renzi şi un loialist al Partidului Democrat, însă decizia sa de a păstra aproape neschimbată componenţa executivului i-a atras critici din partea partenerilor de coaliţie, transmite BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Gentiloni (62 de ani) se confruntă cu o adevărată criză bancară şi cu o proliferare a formaţiunilor antisistem şi eurosceptice, precum Liga Nordului şi Mişcarea Cinci Stele (M5S).

Însă, premierul trebuie să treacă de votul de încredere al parlamentarilor, deşi o mică formaţiune de centru-dreapta a ameninţat că va părăsi coaliţia de guvernare, nemulţumită de păstrarea aproape intactă a cabinetului de miniştri promovat de Matteo Renzi.

Printre cei care îşi vor păstra funcţia se numără ministrul Economiei, Pier Carlo Padoan, care conduce eforturile de salvare a băncii Monte dei Paschi di Siena, al treilea cel mai mare creditor din Italia.

De asemenea, cei care vor rămâne la putere sunt şi miniştri Apărării, Industriei, Sănătăţii şi Justiţiei.

Poziţia de ministru de Externe a trecut la democratul Angelino Alfano, care a condus până în prezent ministerul de Interne.

Matteo Renzi şi-a depus miercuri demisia, după ce alegătorii italieni au respins în mod covărşitor agenda de reforme constituţionale propuse de guvernarea sa.

Formaţiunile de opoziţie au respins ideea formării unui executiv de uniune naţională. Populiştii M5S au ameninţat chiar că vor boicota sesiunea parlamentară de aprobarea a noului Guvern.

Gentiloni a condus în ultimii doi ani ministerul de Externe. Anterior, acesta a condus în perioada 2006-2008 ministerul Comunicaţilor.

Originar din Roma, acesta deţine titlul de nobil de Filottrano. Înainte de a fi ales ca parlamentar în 2001, acesta a lucrat ca jurnalist la o publicaţie ecologică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.