Clericii salafişti, care au legături directe cu grupările jihadiste, au sărbătorit pe reţelele de socializare victoria înregistrată în alegerile prezidenţiale de republicanul Donald Trump şi s-au arătat bucuroşi cu privire la viitoarea administraţie din Statele Unite. De asemenea, talibanii au reacţionat faţă de victoria republicanului şi i-au solicitat acestuia să retragă trupele americane staţionate în Afganistan, transmite Washington Post.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Militanţii islamişti speră ca victoria prezidenţiabului republican să submine poziţia morală a Statelor Unite. Donald Trump a sugerat în timpul campaniei electorale o interdicţie cu privire la migraţia musulmană şi a susţinut că americanii ar trebui să implementeze măsuri de tortură în interogarea suspecţilor de terorism.

Reţelele de socializare asociate jihadiştilor Statului Islamic şi grupării Al-Qaeda au salutat succesul înregistrat de republicanul Donald Trump şi au vorbit despre începerea unei perioade întunecate pentru Statele Unite.

Potrivit jihadiştilor, naţiunea americană va fi zguduită în următorii ani de tulburări sociale, precum şi de o campanie militară care ar submina poziţia de superputere a Statelor Unite.

”Bucuraţi-vă de sprijinul oferit de Allah şi descoperiţi veştile bune legate de decesul iminent al Americii, care va fi adus de Trump”, se arată într-un comunicat transmis de Al-Minbar Jihadi Media, care este un forum afiliat jihadiştilor Statului Islamic

De asemenea, jihadiştii au explicat că victoria lui Donald Trump va genera ostilitate din partea tuturor musulmanilor faţă de Statele Unite.

Al-Minbar Jihadi Media este doar una dintre publicaţiile jihadiste care au încercat să câştige capital de pe urma comentariilor controversate lansate de prezidenţiabilul republican la adresa musulmanilor. Publicaţia a explicat că alienarea musulmanilor este o componentă cheie pentru recrutarea unui număr mai mare de luptători străini în rândurile Statului Islamic.

Revista Dabiq - principala publicaţie în engleză a jihadiştilor Statului Islamic - a anunţat că atentatele teroriste din statele europene au vizat provocarea unor represiuni asupra musulmanilor obişnuiţi din partea executivelor vestice.

De asemenea, un cont de pe Twitter asociat jihadiştilor Al-Qaeda a prezis că victoria lui Donald Trump ar urma să transforme Statele Unite în primul inamic al musulmanilor din Orientul Mijlociu.

Talibanii au lansat un apel miercuri dimineaţă pentru preşedintele ales Donald Trump, căruia îi cer să retragă trupele americane staţionate pe teritoriul afgan după ce ajunge la Casa Albă.

”Mesajul nostru este că americanii ar trebui să contruiască bazele unei politici care nu fură independenţa şi suveranitatea altor naţiuni”, se arată într-un comunicat al talibanilor

Reacţia talibanilor după victoria surprinzătoare a miliardarului republican aminteşte de promisiunea de retragere a trupelor americane staţionate în Afganistan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.