Irlanda înregistrează o ”escaladare semnificativă” a numărului infecţiilor cu noul coronavirus, a declarat principalul oficial în domeniul sănătăţii din Irlanda, Ronan Glynn, după raportarea celui mai mare număr de decese zilnice provocate de Covid-19 din luna mai şi al treilea mare număr de cazuri zilnice înregistrate până în prezent, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La fel ca în restul Europei, în Irlanda are loc o creştere constantă a infecţiilor, de la sfârşitul lunii iulie, iar autorităţile au înăsprit restricţiile, interzicând activitatea restaurantelor în spaţii închise şi majoritatea deplasărilor către şi dinspre capitala Dublin.

Numărul de 613 cazuri noi de infecţii raportat sâmbătă este cel mai ridicat bilanţ zilnic consemnat de la sfârşitul lunii aprilie, când ţara se afla în carantină naţională. Alte 10 persoane au murit, iar numărul total al deceselor provocate de Covid-19 a ajuns la 1.810.

”Datele raportate astăzi şi în ultima săptămână reprezintă o escaladare semnificativă a profilului Covid-19 în Irlanda”, a spus medicul şef interimar al Irlandei, Ronan Glynn, într-un comunicat.

Glynn a cerut persoanelor cu vârste de peste 70 de ani care sunt vulnerabil din punct de vedere medical la Covid-19 să limiteze numărul de oameni cu care intră în contact la un grup restrâns de membi ai familiei, îngrijitori sau prieteni şi la perioade scurte de timp.

În ultimele 14 zile, Irlanda a raportat peste 100 de cazuri la 100.000 de persoane, fiind pe locul 16 ca mărime din 31 de ţări europene monitorizate de Centrul European pentru Controlul Bolilor.

Regiunea britanică Irlanda de Nord, care împarte o graniţă deschisă cu Irlanda, a raportat sâmbătă 726 de cazuri noi de Covid-19, depăşind un record atins în ziua precedentă. Numărul cumulat de cazuri din ultimele şapte zile a ajuns la 164,7 la 100.000 de persoane.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.