Armata iraniană a anunţat duminică o recompensă de 30.000 de dolari pentru orice persoană care ar ucide sau ar captura un soldat american, recompensa fiind dublată dacă acţiunea este reuşită de o femeie, relatează AFP.
Şeful Statului Major al armatei, Amir Hatami, a afirmat că această măsură a fost instituită ca urmare a unui „număr mare de solicitări” din partea persoanelor care doresc să contribuie financiar, potrivit agenţiei oficiale IRNA.
„Oricine ucide sau capturează şi predă armatei Republicii Islamice Iran un militar american invadator va primi o recompensă echivalentă cu 30.000 de dolari, adică cinci miliarde de tomani”, a declarat acesta, folosind această unitate monetară informală echivalentă cu 10.000 de riali iranieni. Folosind termenul de „invadator”, Amir Hatami sugerează că ar fi vorba despre cazul în care s-ar fi încălcat teritoriul Iranului.
„Femeile iraniene curajoase care vor întreprinde o astfel de acţiune vor primi dublul acestei recompense”, a adăugat el.
Anunţul este cu atât mai curios cu cât nu s-a înregistrat nicio desfăşurare cunoscută de trupe americane terestre în Iran în timpul războiului din Orientul Mijlociu, cu excepţia unei misiuni de salvare desfăşurate în aprilie pentru a veni în ajutorul unui pilot american al cărui avion se prăbuşise.
Războiul dintre Teheran şi Washington a izbucnit pe 28 februarie în urma unor atacuri comune ale Statelor Unite şi Israelului împotriva Republicii Islamice, care a ripostat lansând atacuri asupra ţărilor din Golf aliate cu Washingtonul.
În aprilie s-a încheiat un armistiţiu, urmat în iunie de un acord-cadru în vederea unor negocieri de pace, dar ulterior s-a destrămat. De atunci, Iranul şi Statele Unite au schimbat sporadic lovituri militare, concentrate în principal în jurul strategicei strâmtori Ormuz.




























