Iranul avertizează că va închide strâmtoarea Ormuz dacă blocada impusă de SUA va continua

Iranul avertizează că va închide strâmtoarea Ormuz dacă blocada impusă de SUA va continua

Iranul va închide strâmtoarea Ormuz dacă blocada SUA va continua, a avertizat preşedintele parlamentului iranian.

Mohammad Bagher Ghalibaf a mai afirmat că trecerea prin această cale navigabilă va depinde de autorizarea Iranului, lansând în acelaşi timp o serie de critici la adresa lui Donald Trump într-o serie de postări pe X.

Ghalibaf a declarat pe X:

1 – Preşedintele Statelor Unite a făcut şapte afirmaţii într-o oră, toate fiind false.

2 – Nu au câştigat războiul cu aceste minciuni şi cu siguranţă nu vor ajunge nicăieri nici în negocieri.”

Ghalibaf, care la sfârşitul săptămânii trecute a condus împreună delegaţia iraniană în cadrul negocierilor cu SUA de la Islamabad, care nu au dus la încheierea unui acord, a continuat în postările sale:

3 – Odată cu continuarea blocadei, Strâmtoarea Ormuz nu va rămâne deschisă.

4 – Traversarea Strâmtorii Ormuz se va efectua pe baza „traseului stabilit” şi cu „autorizaţia Iranului”.

Faptul că strâmtoarea este deschisă sau închisă şi regulile care o guvernează „vor fi determinate de situaţia de pe teren, nu de reţelele sociale”, a adăugat Ghalibaf.

Ministrul de externe al Iranului, Abbas Araghchi, anunţase că transportul comercial prin strâmtoare era acum „complet deschis pentru perioada rămasă de încetare a focului”, determinându-l pe Trump să salute această mişcare, dar şi să sublinieze că blocada navală a SUA asupra Iranului va rămâne în vigoare până la încheierea completă a conflictului.

Trump a mai spus că Iranul a acceptat să nu mai închidă niciodată strâmtoarea, dar acest lucru nu a fost verificat.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră