Autorităţile iraniene au declarat, miercuri, că trei persoane, inclusiv un membru al forţelor de securitate, au fost ucise în timpul protestelor care au izbucnit în ţară în urma morţii Mahsei Amini, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Furia dezlănţuită în urma morţii Mahsei Amini în timp ce se afla în custodia poliţiei a alimentat protestele care s-au desfăşurat pentru a cincea zi consecutiv.

Grupurile pentru drepturile omului au anunţat că cel puţin încă o persoană a fost ucisă marţi, bilanţul total al morţilor ajungând la şapte.

Moartea Mahsei Amini, în vârstă de 22 de ani, care a fost arestată de poliţia morală la Teheran pentru ”ţinută nepotrivită”, a dezlănţuit furia populaţiei în privinţa libertăţilor din Republica Islamică şi a unei economii care se confruntă cu sancţiuni.

Protestele au început sâmbătă la înmormântarea lui Amini, în provincia Kurdistan a Iranului, iar apoi au continuat în mare parte din ţară. Astfel, au avut loc numeroase confruntări între demonstranţi şi forţele de securitate, care au încercat să suprime manifestaţiile.

Ayatollahul Ali Khamenei nu a menţionat protestele - unele dintre cele mai grave tulburări din Iran de la confruntările de stradă de anul trecut din cauza penuriei de apă - în timpul unui discurs de miercuri care comemora războiul dintre Iran şi Irak din perioada 1980-1988.

Un consilier de rang înalt al lui Khamenei şi-a exprimat condoleanţele familiei lui Amini săptămâna aceasta, promiţând că va urmări cazul şi subliniind că liderul suprem iranian a fost afectat şi îndurerat de moartea tinerei.

Agenţia oficială de ştiri IRNA a scris că un ”asistent de poliţie” a murit din cauza rănilor, marţi, în oraşul sudic Shiraz.

”Unii oameni s-au ciocnit cu ofiţerii de poliţie şi, ca urmare, unul dintre asistenţii de poliţie a fost ucis. În acest incident, alţi patru ofiţeri de poliţie au fost răniţi”, relatează IRNA.

Un oficial citat de IRNA a declarat că cincisprezece protestatari au fost arestaţi în Shiraz.

În Kermanshah, procurorul oraşului a declarat că două persoane au fost ucise marţi în revolte. ”Suntem siguri că incidentul a fost provocat de elemente anti-revoluţionare, deoarece victimele au fost ucise de arme neutilizate de aparatul de securitate”, a declarat procurorul Shahram Karami , citat de agenţia de ştiri semi-oficială Fars.

Două grupări kurde pentru drepturile omului - Hengaw şi Kurdistan Human Rights Network - au anunţat că un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost ucis de focuri de armă ale forţelor de securitate, marţi, în Urmia.

Nu a existat nicio confirmare oficială a decesului.

Amini a intrat în comă şi a murit în timp ce aştepta alături de alte femei arestate de poliţia morală, care aplică legi în Republica Islamică, care cer femeilor să îşi acopere părul şi să poarte haine largi în public.

Tatăl ei a declarat că tânăra nu avea probleme de sănătate şi că a suferit vânătăi la picioare în arest. De asemenea, el a subliniat că poliţia este răspunzătoarea pentru moartea ei. În schimb, poliţia a negat acuzaţiile bărbatului.

Potrivit organizaţiei, Hengaw toţi civilii despre ucişi erau kurzi.

Guvernatorul provinciei Kurdistan a acuzat grupuri teroriste nespecificate că au ucis trei bărbaţi din provincia Kurdistan. Hengaw a menţionat că au fost ucişi când forţele de securitate au deschis focul.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.