Până la 12 civili au fost răniţi vineri după-amiază în primul atac chimic înregistrat în lupta pentru eliberarea bastionului jihadist de la Mosul. Acest atac a fost confirmat inclusiv de un medic al Crucii Roşii Internaţionale din Irbil, relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit primelor informaţii, un băiat în vârstă de 11 ani are probleme respiratorii grave şi iritaţii la nivelul pielii, iar printre răniţi se numără inclusiv un bebeluş.

Medicul a explicat că nu se cunoaşte substanţa utilizată, dar incidentul este considerat un atac chimic de către forţele irakiene.

Martorii susţin că focurile de artilerie au lovit iniţial o locuinţă din jumătatea estică a metropolei Mosul, care a fost deja eliberată de sub ocupaţia jihadiştilor Statului Islamic.

Ulterior, mai multe persoane s-au plâns de un miros chimic.

Victimele au început să dezvolte simptome care sugerează expunerea la un agent chimic, precum băşici, iritarea ochilor, vărsături şi tuse.

Utilizarea armelor chimise este interzisă de legislaţia internaţională.

Nu există informaţii despre cine a lansat acest atac chimic, dar martorii susţin că focurile de artilerie au venit din jumătatea vestică a bastionului Mosul, care este în continuare controlat de către ISIS.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.