Sute de noi evacuări au avut loc în sud-estul Spaniei, devastat în ultimele zile de ploi torenţiale care încep să se liniştească după ce au cauzat moartea a şase persoane, au anunţat duminică serviciile de ajutorare, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Două campinguri din provincia Alicante au fost evacuate, unul în Crevillent care adăposteşte 300 de persoane şi altul la Guardamar, potrivit unui purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă din regiunea Valencia. 

O subdiviziune a comunei Almoradi, de 200 de locuitori, a fost de asemenea evacuată preventiv din cauză că se află în apropiere de râul Segura, care a ieşit din matcă de mai multe ori în ultimele zile, a adăugat purtătorul de cuvânt. 

Ultimul bilanţ furnizat de ministerul de Interne înaintea acestor ultime evacuări se ridica la 3.500 de persoane obligate să-şi părăsească casele din cauza intemperiilor care au provocat importante pagube în sud-estul ţării.              

Precipitaţiile record au cauzat moartea a şase persoane, iar drumurile şi căile ferate au fost impracticabile, importante inundaţii fiind în regiunile Valencia, Murcia şi Andaluzia. 

Intemperiile se deplasează către centrul peninsulei iberice iar agenţia meteorologică naţională a menţinut alerta pentru ploi torenţiale în 14 provincii. 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.