India: Cel puţin 19 morţi în urma prăbuşirii unei clădiri rezidenţiale din Mumbai. Bilanţul ar putea creşte

India: Cel puţin 19 morţi în urma prăbuşirii unei clădiri rezidenţiale din Mumbai. Bilanţul ar putea creşte

O clădire rezidenţială cu patru etaje s-a prăbuşit în capitala financiară a Indiei, Mumbai, în cursul nopţii, incident care s-a soldat cu moartea a cel puţin 19 persoane, iar numărul victimelor este foarte probabil să crească, au anunţat oficialii, relatează Reuters.

O parte a clădirii, situată într-o suburbie aglomerată din partea centrală a oraşului, s-a prăbuşit, luni, în jurul de miezul nopţii, a precizat organismul civic al oraşului BMC.

Echipele de salvare au încercat să îndepărteze molozul, însă ploaia abundentă a împiedicat operaţiunile de salvare.

Incidente similare sunt frecvente în Mumbai în timpul sezonului musonic, mai ales din cauza infrastructurii slabe.

Mai mult de doisprezece persoane au fost rănite în accident, dintre care zece au fost externate din spitale după ce au primit îngrijiri medicale, potrivit BMC.

”Oamenii care locuiesc în clădire au fost rugaţi să îşi elibereze locuinţele în urmă cu cinci, şase ani. În fiecare an li s-a trimis un avertisment, dar nimeni nu a plecat”, a spus Suvrana Bansode, un locuitor din zonă.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor