Premierul israelian în exerciţiu Benjamin Netanyahu a revendicat marţi ”cea mai mare victorie din vaţa sa” în alegerile legislative, care-l plasează într-o poziţie bună în vederea formării viitorului guvern şi înfruntării justiţiei, care-l acuză de corupţie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După ce a votat şi a aflat primele rezultatele la Ierusalim, Netanyahu s-a dus, în noaptea de luni spre marţi,la Tel Aviv, unde susţinătorii săi, ”Likudniks”, l-au primit cu urale şi de ”Bibi, regele Israelului”.

”Este cea mai importantă victorie din viaţa mea”, a declarat Netanyahu, conducătorul care a rămas cel mai mult timp în postul de şef de Guvern din istoria Israelului - 14 ani de putere.

”Aceasta este o victorie împotriva tuturor aşteptărilor” şi în pofida celor care au preconizat ”sfârşitul lui Netanyahu”, a adăugat el după al treilea scrutin legislativ în mai puţin de un an în Israel, în urma celor din aprilie şi septembrie, care nu au reuşit să-l departajeze de rivalul său  Benny Gantz

Ultimele exit-polluri prezentate de posturi israeliene creditează Likudul lui Netanyahu cu 36 sau 37 de mandate, iar Partidul Albastru-Alb al lui Gantz cu 32-34 de mandate.

În cazul în care Likudul obţine peste 35 de mandate, acesta va fi cel mai bun rezultat al partidului în timpul lui Netanyahu, care contează de asemenea pe un rezultat bun al dreptei în general.

Împreună cu aliaţii săi din dreapta radicală şi partide ultraortodoxe, Likudul ar putea obţine în total 59 de amndate, cu doi deputaţi mai puţin decât majoritatea parlamentară, potrivit acestor barometre.

”PALMĂ PESTE FAŢĂ”

Pentru fostul general Benny Gantz aceste proiecţii au un gust amar, cu atât mai mult cu cât a înfruntat un candidat inculpat în justiţie de corupţie, abuz de putere şi fraudă, o premieră în istoria israeliană în cazul unui şef de Guvern în funcţie.

”Vă împărtăşesc sentimentul de dezamăgire şi durere. Ne aşteptam la alt rezultat”, le-a spus Gantz susţinătorilor săi, care speră să vadă rezultatele oficiale micşorând distanţa dintre cele două tabere.

”Deşi trebuie să aşteptăm rezultatele definitive, nu există nicio îndoială că premierul Netanyahu a obţinut un mandat clar al populaţiei israeliene”, a comentat Yohanan Plesner, preşedintele Israel Democracy Institute, un centru de cercetare de la Ierusalim.

În contextul noului coronavirus, acest vot a condus uneori la scene science-fiction în secţii de votare, unde personal electoral în combinezon de protecţie i-a primit pe israelieni intraţi în contact cu persoane contaminate sau care au călătorit în ţări afectate de epidemie.

Teama faţă de epidemie pare că nu amputat participarea în alegeri, potrivit primelor informaţii de la Comisia Electorală, care a anunţat un nivel al prezenţei la vot de 71%, mai mare decât la cele două scrutine dinainte. Este vorba despre ocreştere cu două puncte procentuale faţă de ultimele alegeri din septembrie.

Israelienii au votat pentru a pune capăt celei mai importante crize politice din istoria statului evreu, după alegerile din aprilie şi septembrie 2019, care nu au reuşit să departajeze Likudul lui Netanyahu, în vârstă de 70 de ani, şi Albastru-Alb al lui Gantz, în vârstă de 60  de ani.

Însă un lucru s-a schimbat de la ultimul scrutin - Netanyahu a fost inculpat în noiembrie şi urmează să fie judecat de la 17 martie.

”Ce palmă peste faţa” procurorilor, a reacţionat analistul politic Amit Segal, comentând primele rezultate. ”Mandelblit, du-te acasă!”, au scandat susţinătorii lui Netanyahu referindu-se la procurorul Avichaï Mandelblit, care l-a inculpat.

PLANUL TRUMP

Albastru-Alb miza pe susţinerea partidelor de stânga, care s-au unit în vederea acestui scrutin, însă primele rezultate sunt dezamăgitoare - şase sau şapte mandate în total. Liderul stângii Amir Peretz l-a acuzat pe Gantz că a purtat o ”campanie iresponsabilă, care a ”subminat” întregul bloc.

Benny Gantz şi-a înăsprit tonul în această campanie faţă de ”Lista Unită” a partidelor arabe israeliene, aliaţi potenţiali, care au provocat o surpriză în septembrie şi s-au clasat pe locul trei.

Partidele arabe israeliene sperau să blocheze drumul lui Netanyahu, din cauza susţinerii de către acesta a planului lui Donald Trump în soluţionarea conflictului israeliano-palestinian.

Netanyahu şi-a făcut campanie pe soclul proiectului lui  Trump, promiţând o anexare rapidă a Văii Iordanului şi unor colonii israeliene din Cisiordania, un teritoriu palestinian ocupat din 1967 de către Israel, aşa cum prevede planul.

Secretarul general al Organizaţiei Eliberării Palestinei (OLP) Saeb Erakat a deplâns o victorie a susţinătorilor ”anexării” şi ”colonizării” care va contibui ”la menţinerea violenţei, extremismului şi haosului”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.