Premierul israelian în exerciţiu Benjamin Netanyahu, inculpat de corupţie în trei dosare, a scos marţi un nou iepure din joben, anunţând că-şi retrage cererea de a i se acorda imunitate, cu doar o oră înaintea unui un vot în Parlament asupra acestei cerei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Netanyahu, care îşi joacă supravieţuirea politică în alegerile de la 2 martie, şi-a retras cererea chiar înaintea unei sesiuni parlamentare care urma să se pronunţe asupra cererii sale de a i se acorda imunitate şi a făcut-o de la Washington, unde urmează să fie prezentat, la ora 17.00 GMT (19.00, ora României), planul de pace american în Orientul Mijlociu.

Premierul israelian, care s-a întâlnit luni cu ”prietenul” său, preşedintele american Donald Trump, consideră ”istoric” proiectul american, respins deja de către palestinieni, care au întrerupt orice contact cu administraţia Trump în urma unei serii de decizii pe care le denunţă drept favorabile statului evreu.

Iar acest plan ar putea de altfel să fie un atu preţios în campania sa în vederea alegerilor legislative din martie, cu atât mai mult cu cât cererea sa de imunitate a fost larg criticată în presă şi avea puţine şanse de succes, întrucât el nu dispune de o majoritate în Parlament - lucru care a condus la acest nou scrutin.

”L-am informat pe preşedintele Parlamentului că îmi retrag cererea de imunitate. Mai târziu voi aneantiza acuzaţiile ridicole (...) formulate împotriva mea”, a anunţat într-un comunicat Netanyahu.

”Dar pentru moment nu-i voi lăsa pe adversarii mei politici să folosească acest lucru pentru a tulbura demersul istoric pe care-l întreprind” la Washington.

Premierul israelian în exerciţiu a fost inculpat în noiembrie de corupţie, deturnare şi abuz de încredere în trei dosare.

Legea israeliană prevede ca orice ministru urmărit penal să demisioneze, însă această prevedere nu se aplică premierului. El poate rămâne în funcţie, însă Netanyahu nu se bucură de vreo imunitate în faţa justiţiei, motiv pentru care şi-a formulat iniţial cererea adresată Parlamentului la începutul lui ianuarie.

El miza atunci pe victoria sa în alegerile din martie în vederea obţinerii unei majorităţii care să-l protejeze de justiţie.

Însă partidele din opoziţie au convins o majoritate a deputaţilor să-i examineze cererea de acordare a imunităţii înainte de alegeri - ceea ce reprezintă o problemă foarte mare pentru Netanyahu, care risca să piardă acest vot crucial.

”O ALEGERE CLARĂ”

Şeful Guvernului, în vârstă de 70 de ani, respinge în bloc acuzaţiile care-l vizează, denunţând o ”lovitură de stat” juridică menită să pună capăt domniei sale, cea mai îndelungată din istoria Israelului, după mai bine de 14 ani de putere, dintre care ultimul deceniu neîntrerupt.

”Pentru că nu am avut un proces echitabil, pentru că toate regulile Knessetului (Parlamentul israelian) au fost călcate în picioare (...), am decis să nu las acest joc nesănătos să continue”, a arguemntat Netanyahu marţi.

Principalul rival al lui Netanyahu în alegerile legislative, fostul şef al armatei Benny Gantz, s-a întors în ţară în noaptea de luni spre marţi de la Washington, unde a discutat luni cu Donald Trump despre proiectul acestuia cu privirenla orientul Mijlociu, cu scopul de a participa la sesiunea parlamentară care urma să hotărască cu privire la înfiinţarea unui comitet care să studieze şi să voteze cererea de imunitate.

”Cetăţenii israelieni au o alegere clară: un premier care să acţioneze pentru ei sau un premier ocupat cu el însuşi”, a reacţionat marţi Gantz.

”Nimeni nu poate conduce o ţară şi gestiona în acelaşi timp trei acuzaţii grave de corupţie, deturnări şi abuz de încredere”, a subliniat el.

”Inculpatul Netanyahu trebuie să părăsească imediat arena politică, să se ocupe de problemele sale penale şi să ne lase pe noi să ne ocupăm de Israel”, a subliniat la rândul său, într-un comunicat, liderul Partidului Meretz (stânga) Nitzan Horowitz.

După retragerea cererii de imunitate, procedurile judicare care-l vizează pe Netanyahu s-ar putea accelera, iar un proces poate începe chiar înainte de alegerile de la 2 martie, scrie presa israeliană. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.