Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus crearea unei comisii guvernamentale în urma unui incident pe podul Crimeei, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de TASS.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„După incident, Vladimir Putin a primit rapoarte de la prim-ministrul Mihail Mişustin, viceprim-ministrul Marat Khusnullin, ministrul pentru situaţii de urgenţă Alexander Kurenkov şi ministrul transporturilor Vitali Saveliev, precum şi de la şefii agenţiilor de aplicare a legii”, a spus el.

"Preşedintele i-a ordonat premierului să formeze o comisie guvernamentală pentru a stabili cauzele incidentului şi a remedia rapid consecinţele acestuia. În comisie vor fi incluşi şi şefii Regiunii Krasnodar şi Crimeea, precum şi oficiali ai Gărzii Naţionale, ai Serviciului Federal de Securitate şi ai Ministerului de Interne”, a adăugat Peskov.

„Miniştrii Saveliev şi Kurenkov se îndreaptă spre locul incidentului la ordinul preşedintelui”, a menţionat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

O cisternă cu combustibil a luat foc pe podul Kerci, care leagă Crimeea de Rusia, conform agenţiei de stat ruse. Surse ucrainene vorbesc despre o explozie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.