Autorităţile din arhipelagul american Hawaii au publicat o listă cu 388 de persoane încă dispărute, la mai bine de două săptămâni de la cele mai grave incendii din ultimul secol din Statele Unite, care au provocat moartea a cel puţin 115 persoane pe insula Maui, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Incendiul a distrus practic oraşul turistic Lahaina, fosta capitală a regatului Hawaii, iar numărul de persoane care încă nu au fost găsite alimentează speculaţiile. Odată cu publicarea acestei liste oficiale de nume, autorităţile speră să avanseze căutările pentru a determina adevărata amploare a tragediei. "Avem nevoie de ajutorul vostru", a declarat şeful poliţiei din Maui, John Pelletier, într-un mesaj video, cerând publicului să contacteze FBI dacă un nume de pe listă corespunde unei persoane care este în viaţă şi se simte bine.

Marţi seară, poliţia federală a explicat că mai erau încă 1.100 de persoane dispărute. Nu a fost imediat clar cum de acest număr a scăzut la 388 în decurs de două zile. Lista include doar persoanele pentru care au fost furnizate numele şi prenumele, precum şi datele de contact ale persoanei care a anunţat dispariţia, a precizat John Pelletier.

De la catastrofă, autorităţile locale au cerut FBI să intervină pentru a uniformiza datele de pe numeroasele liste care circulau pe reţelele de socializare şi în adăposturi şi care includeau mii de persoane dispărute. Ca urmare, mulţi supravieţuitori au fost identificaţi şi localizaţi. Cu toate acestea, autorităţile se aşteaptă ca bilanţul uman deja grav de pe urma dezastrului să crească. Căutările în unele dintre clădirile carbonizate se dovedesc extrem de dificile şi este posibil să dureze încă săptămâni.

Publicarea listei oficiale a celor dispăruţi pe reţelele de socializare a stârnit o serie de comentarii din partea unor persoane care susţineau că unele dintre nume corespundeau cu cele ale unor persoane care se aflau în siguranţă. Această metodă fusese deja folosită de autorităţile americane după Camp Fire, un vast incendiu care a făcut 85 de victime în 2018 în California şi în urma căruia 1.300 de persoane au fost iniţial date dispărute.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.