Peste 300 de piromani au fost arestaţi în acest an, în Grecia, a anunţat, sâmbătă, premierul grec Kyriakos Mitsotakis pe reţeaua de socializare TikTok.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

De la începutul anului, aproximativ 45.000 de hectare de păduri, tufişuri şi terenuri agricole au fost distruse de incendii în Grecia. Aceasta reprezintă o suprafaţă mai mare decât oraşul german Köln. Şi, potrivit serviciului meteorologic grec, sezonul incendiilor de vegetaţie nu s-a încheiat încă.

Potrivit prim-ministrului Mitsotakis, poliţia a arestat deja peste 300 de piromani în acest an.

În acest context, guvernul grec a adoptat săptămâna aceasta o nouă lege. Dacă în trecut, autorii incendiilor scăpau adesea cu pedepse uşoare (cum ar fi pedepse cu închisoarea cu suspendare sau amenzi mici),

acum riscă o pedeapsă efectivă cu închisoarea, precum şi amenzi mai severe, care pot ajunge până la 200.000 de euro.

Noua legislaţie permite, de asemenea, confiscarea bunurilor autorilor acestor infracţiuni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.