Fosta consilieră a lui Donald Trump Hope Hicks, care a demisionat în urmă cu aproape doi ani, se întoarce la Casa Albă odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale din noiembrie, iar fosta directoare de comunicare urmează să lucreze în echipa ginerelui şi consilierului preşedintelui Jared Kushner, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ea va fi consilieră a preşedintelui şi va lucra în echipa lui Jared Kushner”, a declarat pentru AFP Stephanie Grisham, o purtătoare de cuvânt a Executivului american.

Hope Hicks, în vârstă de 31 de ani, care s-a alăturat foarte devreme echipei de campaniei magnatului în domeniul imobiliar în 2016, a ocupat anterior prestigiosul post de directoare de comunicare a Casei Albe.

Discret în presă, dar foarte influent în culise - acest fost mnechin care a lucrat pentru Ivanka Trump la New York, a fost întotdeauna ascultată de preşedinte, care nu a formulat vreodată vreo rezervă faţă de ea - un fapt notabil.

Anunţul demisiei sale, la 1 martie 2019, a avut loc la o zi după audierea sa cu uşile închise în Congres, în cadrul anchetei ruse.

După ce a plecat de la Casa Albă, ea a intrat în grupul Fox, care conduce postul Fox News, la care numeroşi jurnalişti sunt de regulă susţinători ai lui Donald Trump.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.