Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN.
Potrivit Reuters, şeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a afirmat că eforturile de facilitare a eliberării au fost întreprinse în comun de Qatar, Egipt şi Turcia.
Şeful echipei de negociere a Hamas a declarat că a fost în contact cu administraţia americană „în ultimele zile”, în discuţii care „au arătat o înaltă pozitivitate”.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
În urma dialogului, Hamas a anunţat că îl va elibera pe Edan Alexander, ca parte a paşilor către o încetare a focului care să permită deschiderea punctelor de trecere spre Gaza şi aducerea de ajutor umanitar în Gaza, în urma unei blocade israeliene care durează de mai bine de două luni.
„Mişcarea îşi afirmă disponibilitatea de a începe imediat negocieri intensive şi de a depune eforturi serioase pentru a ajunge la un acord final de încetare a războiului, de schimb de prizonieri într-un mod convenit şi de gestionare a Fâşiei Gaza de către un organism profesional independent”, a declarat Khalil Al-Hayya.
Potrivit unei surse familiare cu această chestiune, Steve Witkoff, emisarul administraţiei Trump pentru Orientul Mijlociu, va sosi la Tel Aviv luni dimineaţa, înainte de eliberarea lui Alexander. Sursa a spus că este „un gest de totală bunăvoinţă”, mai ales că vine în contextul în care Israelul este pe cale să îşi extindă operaţiunile militare în Gaza.
„Vom intra imediat în negocieri pentru un acord de pace”, a declarat sursa.
În cadrul unei reuniuni cu uşile închise a Comisiei pentru afaceri externe şi apărare, care a avut loc duminică seara în Knesset, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu le-a spus membrilor că Hamas l-ar putea elibera în curând pe ostaticul americano-israelian Edan Alexander, potrivit unei alte surse familiarizate cu această chestiune.
The Times of Israel scrie că SUA nu au informat Israelul cu privire la eforturile de eliberare a lui Alexander decât după încheierea acordului cu Hamas, a declarat o sursa familiarizată cu negocierile. Israelul ştia în general că se făceau eforturi în acest sens, dar ştia despre ele doar din propriile operaţiuni de informaţii.
CUM A FOST LUAT OSTATIC TÂNĂRUL SOLDAT EDAN ALEXANDER
Edan Alexander, acum în vârstă de 21 ani, făcea parte din Batalionul 51 al Brigăzii Golani şi era staţionat în apropierea Fâşiei Gaza în dimineaţa zilei de 7 octombrie 2023, când a fost luat prizonier de militanţii Hamas care au lansat un atac asupra Israelului.
Alexander s-a născut în Tel Aviv, dar a crescut în Tenafly, New Jersey, şi s-a alăturat voluntar Brigăzii Golani ca soldat după absolvirea liceului în 2022. Mama sa a spus că ea şi soţul ei au fost surprinşi când Edan le-a spus că vrea să se înroleze în armată ca soldat, în loc să meargă la facultate cu restul prietenilor săi din Tenafly.
În dimineaţa zilei de 7 octombrie, el a vorbit cu mama sa, Yael Alexander, care vizita Israelul la momentul respectiv. Ea l-a sunat când rachetele au început să cadă în acea dimineaţă, iar Edan i-a spus că este în siguranţă. Se întâmpla imediat după ora 6:30 a.m. „I-am trimis mesaje din nou şi din nou şi din nou şi nimic nu a mai venit", a povestit Yael Alexander într-un interviu acordat CNN. La ora 7 a.m., nu a mai putut da de Edan, iar o săptămână mai târziu, familia a fost informată că Edan a fost luat ostatic în Gaza.
Israelul a lansat o campanie în Gaza ca represalii pentru atacul Hamas din 7 octombrie 2023, care a ucis 1.200 de persoane, conform cifrelor israeliene, şi 251 de persoane au fost luate ostatice în Gaza, în cea mai neagră zi din istoria modernă a Israelului.
Campania Israelului în Gaza a ucis peste 52.800 de palestinieni, potrivit autorităţilor sanitare locale, şi a devastat Fâşia Gaza, lăsând populaţia de 2,3 milioane de locuitori dependentă de ajutoarele care au scăzut rapid de la blocadă.
Hamas a eliberat 38 de ostatici în cadrul unui armistiţiu care a început la 19 ianuarie. În martie, armata israeliană şi-a reluat ofensiva terestră şi aeriană asupra Fâşiei Gaza, renunţând la încetarea focului după ce Hamas a respins propunerile de prelungire a armistiţiului fără încetarea războiului.
Oficialii israelieni au declarat că ofensiva va continua până când restul de 59 de ostatici vor fi eliberaţi şi Gaza va fi demilitarizată. Hamas insistă că va elibera ostaticii doar ca parte a unui acord de încetare a războiului şi a respins cererile de a depune armele.
Hamas a declarat că este dispusă să elibereze toţi ostaticii rămaşi pe care oamenii săi înarmaţi i-au capturat în atacurile din sudul Israelului pe 7 octombrie 2023 şi să accepte o încetare permanentă a focului dacă Israelul se retrage complet din Gaza.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.