Titlurile băncilor italiene, aflate în scădere puternică marţi, înregistrau miercuri o creştere la Bursa din Milano, după ce Guvernul Giorgiei Meloni a plafonat - la 0,1% din active - o taxă a ”supraporfiturilor” acestora, care urmează să reducă ”în mod considerabil”, potrivit unor observatori, impactul acestei taxe, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În vederea păstrării stabilităţii instituţiilor bancare”, decretul prevede ”un plafon al contribuţiei, care nu poate depăşi 0,1% din totalul activelor” unei bănci, a anunţat marţi seara Ministerul italian al Economiei, zorit să potolească o furtună bursieră.

Această decizie a coaliţiei guvernamentale de dreapta-n extremă dreapta de a colecta o taxă de 40% a ”suraprofiturilor” băncilor - generate de creşteri ale dobânzilor - a provocat marţi o derută a acţiunilor sectorului bancar pe bursă.

Intesa Sanpaolo şi Unicredit au piedut 8,6% şi, respecitv, 5,9% la închidere.

Monte dei Paschi di Siena a pierdut 10,8%, Bper Banca 10,9%, iar Banco Bpm de 9%.

Miercuri dimineaţa, Intesa Sanpaolo urca cu 2,3%, iar concurenta sa Unicredit  cu 4%, către ora locală 10.30 (11.30, ora României), dar şi alte acţiuni din sectorul bancar.

”Spunem de luni de zile că Banca Centrală Europeană (BCE) greşeşte crescând rata dobânzii”, iar această taxare este ”consecinţa inevitabilă” a acestui lucru, dădea asigurări marţi vicepremierul Antonio Tajani.

Veniturile generate de dobânzi ale băncilor italiene au ”explodat” în urma creşterii ratelor dobânzilor - fără să crească dobânda conturilor curente ale clienţilor cu aceeaşi proporţie.

Băncile care ”şi-au ajustat deja dobânzile” prin reducerea diferenţei între dobânzile de împrumut şi dobânzile conturilor curente, ”nu vor fi afectate în mod semnificativ” de taxă, a dat asigurări marţi seara Ministerul italian al Economiei.

După intervenţia ministerului, economiştii şi-au revizuit în scădere estimate veniturilor fiscalei.

o plafonare la 0,1% din active ”reduce în mod considerabil impactul taxei”, comentează miercuri analişti de la Jefferies, care estimează de-acum costul total al băncilor la 2,5 miliarde de euro, în scădere de la 4,9 miliarde de euro anterior.

Taxa ”supraprofiturilor” băncilor - care urmează să fie plătită până în iunie 2024 - priveşte exercioţiile contabile din 2022 şi 2023.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.