Guvernul din Botswana va face apel împotriva deciziei Curţii Supreme de a scoate homosexualitatea de sub incidenţa penală, resuscitând astfel o lege care pedepseşte relaţiile sexuale între persoanele de acelaşi sex cu închisoare de până la şapte ani, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Procurorul general Abraham Keetshabe a afirmat, într-un comunicat, că decizia curţii este una greşită.
 
"Sunt de părere că Curtea Supremă a greşit când a ajuns la această concluzie şi drept urmare am decis să fac apel”, a afirmat Keetshabe.
 
În iunie, Curtea Supremă din Botswana a hotărât să scoată de sub incidenţă penală homosexualitatea, interzisă prin Codul Penal al ţării, care datează din 1965, catalogat drept o ”relicvă din perioada victoriană” de către un judecător.
 
Prevederile respective sunt ”relicve din perioada victoriană”, care ”nu mai sunt viabile”, a apreciat magistratul. Ele ”oprimă o minoritate” şi ”nu trec proba constituţionalităţii”, a adăugat el.
 
”Minorităţile nu trebuie să fie excluse şi ostracizate”, explică el în hotărârea sa, apreciind că ”incriminarea penală perpetuează strigmatizarea”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.