Guvernul britanic publică documente în care fostul ambasador Mandelson era critic cu Starmer şi Partidul Laburist

Guvernul britanic publică documente în care fostul ambasador Mandelson era critic cu Starmer şi Partidul Laburist

Fostul ambasador britanic în Statele Unite Peter Mandelson, o sursă de jenă de mai multe luni a premierului Keir Starmer, era extrem de critic cu acesta din urmă şi Guvernul său, potrivit unor documente publicate luni, relatează AFP.

Şeful Executivului - care luptă de-acum să rămână la Downing Street - a fost fragilizat de decizia sa, la sfârşitul lui 2024, de a numi ambasador la Washington această fostă figură din Partidul laburist (Labour), în pofida unor legături cunoscute cu infractorul sexual american Jeffrey Epstein, după care l-a destituit în septembrie 2025.

În urma acestui scandal, Parlamentul a cerut ca Executivul să dezvăluie documentele legate de această numire şi revocare a fostului ministru laburist.

În martie, o primă tranşă a dezvăluit că premierul a fost avertizat cu privire la "riscul reputaţional" ridicat de legăturile lui Peter Mandelson cu Jeffrey Epstein.

Noua serie publicată luni conţine mii de documente, e-mailuri şi mesaje pe Whatsapp, cenzurate în privinţa anumitor elemente considerate sensibile, schimbate între Mandelson şi membri ai Guvernului.

Într-un mesaj, adresat la 2 mai 2025, lui Pat McFadden, la acea vreme însărcinat cu supervizarea politicii cabinetului - o echipă din care fac parte principalii miniştri ai Guvernului lui Keir Starmer, el scrie că "Keir n-are vervă, la fel ca tot cabinetul".

"Guvernul nu dă impresia că se bate pentru a redresa şi schimba Regatul Unit. Asta înţeleg eu prin panaş, prin vervă", aprecia el a doua zi.

În iulie, el aprecia că Downing Street este "în dificultate" şi "are nevoie de o refacere completă".

Într-o notă manuscrisă, adresată în noiembrie 2024, lui David Lammy, la acea vreme ministru de Externe, Peter mandelson îi dădea asigurări că "nu va regreta niciodată" faptul de a-l numi ambasador în Statele Unite.

El a rămas în post doar şapte luni, iar Keir Starmer şi-a cerut în mai multe rînduri scuze pentru că l-a numit.

Premierul s-a apărat, însă, şi l-a acuzat pe Peter Mandelson de faptul că l-a minţit cu privire la apropierea sa de Jeffrey Epstein, care a murit în 2019.

El a dat asigurări că nu a fost informat cu privire la faptul că Ministerul de Externe i-a acordat o abilitare de securitate lui Mandelson în acest post, în pofida unui aviz defavorabil al serviciului însărcinat să-i controleze antecedentele.

Unele documente referitoare la numirea lui Peter Mandelson nu au fost publicate - la cererea poliţiei -, potrivit Guvernului.

Guvernul a deschis o anchetă împotriva lui Mandelson, suspectat de faptul că a comis o greşeală în exercitarea funcţiei. El i-ar fi transmis lui Jeffrey Epstein documente sensibile, pe când era ministru, în perioada 2008-2010.

Scandalul Mandelson-Epstein îl afectează de luni de zile pe Keir Starmer, care a respins îndemnuri la a demisiona, inclusiv din tabăra sa.

O înfrângere grea a Partidului Laburist în alegerile locale, la începutul lui mai, l-a pus într-o poziţie şi mai precară, iar în prezent sunt în curs manevre în vederea înlăturării sale de la Downing Street.

Unul dintre principalii săi rivali, primarul Greater Manchester Andy Burnham, va încerca să obţină un mandat în Parlament, în cadrul unor alegeri legislative parţiale, la 18 iunie, prima etapă indispensabilă către lansarea unei curse interne în Partidul Laburist cu scopul de a-i succede lui Keir Starmer.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră