Magistraţii indonezieni l-au condamnat marţi la doi ani de închisoare pe guvernatorul creştin al metropolei Jakarta, Basuki Tjahaja Purnama, după ce l-au găsit vinovat pentru blasfemie împotriva majorităţii musulmane din Indonezia, transmite France Presse.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conservatorii musulmani au scandat ”Dumnezeu este mare!” în faţa instanţei din Jakarta după ce au aflat de condamnarea guvernatorului creştin pentru insultarea Islamului.

Sentinţa este una extrem de dură, după ce procurorii indonezieni au recomandat o condamnare cu suspendare. De asemenea, această condamnare a guvernatorului creştin ridică îngrijorări cu privire la creşterea intoleranţei religioase în cea mai mare naţiune musulmană din lume - Indonezia.

Purnama - primul guvernator non-musulman din ultima jumătate de secol şi primul lider etnic chinez din capitala indoneziană - şi-a păstrat calmul în timpul citirii sentinţei, în vreme ce susţinătorii săi au izbucnit în plâns în instanţa din Jakarta.

De asemenea, acesta a anunţat că are de gând să lanseze un apel în justiţie, dar autorităţile l-au transferat imediat într-un penitenciar din Jakarta.

Basuki Tjahaja Purnama a pierdut luna trecută şansa de realegere în poziţia de guvernator al capitalei, iar mandatul său va fi preluat pentru ultimele luni de către viceguvernatorul Jakartei.

Sute de susţinători ai guvernatorului creştin au protestat în faţa penitenciarului, scandând ”Eliberaţi-l pe Ahok”.

Guvernatorul Basuki Tjahaja Purnama a apărut la finele anului trecut în faţa unei instanţe din Jakarta pentru acuzaţii de blasfemie, după ce o serie de comentarii au fost percepute drept insulte la adresa Islamului.

Purnama este acuzat că ”şi-a exprimat în mod public ostilitatea, a abuzat sau a defăimat o religie”. O asemenea infracţiune se pedepseşte cu până la cinci ani în spatele gratiilor în Indonezia.

Guvernatorul Purnama le-a spus în septembrie musulmanilor indonezieni că nu trebuie să voteze pentru el în următoarele alegeri dacă se tem că vor ajunge în iad după ce ”au fost minţiţi cu versetul 51 din Surah al-Maidah”. Unii musulmani au interpretat versetul respectiv din Coran drept o interdicţie privind alegerea unor lideri non-musulmani, însă nu toţi au considerat declaraţiile lui Purnama ca fiind o blasfemie la adresa Islamului.

Legea indoneziană arată că blasfemia reprezintă exprimarea publică a ostilităţii sau denigrarea a uneia dintre cele şase religii recunoscute.

Purnama face parte în acelaşi timp din două minorităţi, fiind atât creştin, cât şi etnic chinez în Indonezia. De asemenea, acesta este un aliat cheie al preşedintelui Joko Wikodo.

Condamnarea sa ridică semne de îngrijorare cu privire la influenţa conservatorilor musulmani, care ar putea să ameninţe toleranţa religioasă din Indonezia.

”Este un ult pas mare în direcţia declinului lent al libertăţii religioase din Indonezia. Dacă un asemenea politician poate să fie condamnat şi trimis la închisoare, ce se va întâmpla cu ceilalţi”, a declarat cercetătorul indonezian Andreas Harsono de la Human Rights Watch.

Indonezia are o lungă tradiţie de apărare a valorilor pluraliste şi găzduieşte minorităţi însemnate de creştini, hinduşi şi budişti, deşi peste 90% din populaţie este reprezentată de musulmani. În ultimii ani, autorităţile s-au confruntat cu o creştere a atacurilor asupra minorităţilor religioase.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.