Guvernatorul Istanbulului a negat sâmbără zvonurile cu privire la organizarea unor atacuri teroriste simultane în alte zone din metropola turcă şi a susţinut că autorităţile se concetrează pe investigarea atentatului sinucigaş din zona comercială a pietonalei Istiklal, din apropiere de piaţa Taksim, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 20 au fost rănite după ce un atacator sinucigaş s-a detonat sâmbătă în zona pietonalei comerciale Istiklal. Teroristul se afla în drum spre ţinta atacului, o zonă mai aglomerată din metropolă, atunci când bomba s-a detonat accidental în faţa unui doner kebab.

Ministrul turc de Externe a susţinut că toate forţele statului vor fi antrenate în lupta împotriva terorismului, după ce Turcia a fost lovită de două atentate într-o săptămână.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Şase răniţi au fost transportaţi la spital Haseki din Istanbul, iar trei răniţi de la spitalul Şişli Etfal se află în stare critică. De asemenea, trei persoane rănite în explozie sunt cetăţeni israelieni. Acestea sunt primele informaţii cu privire la naţionalitatea victimelor exploziei din zona comercială a Istanbulului, care este adeseori frecventată şi de turişti străini.

Strada Istiklal a fost complet  închisă de către autorităţi, iar şase răniţi au fost deja transportaţi la spitalul Haseki din Istanbul. Zona comercială era mult mai goală decât în cele mai multe zile de weekend, după ce atacurile teroriste din ultima perioadă i-au determinat pe mulţi turci să evite locurile aglomerate.

Acesta este al doilea atac terorist într-o săptămână, după ce duminica trecută explozia unei maşini capcană într-un cartier cu clădiri guvernamentale din Ankara a cauzat moartea a 37 de persoane şi rănirea altor 127. Atacul terorist a fost revendicat de o grupare paramilitară afiliată Partidului Muncitoresc Kurd (PKK).

Turcia, stat membru NATO, se confruntă cu numeroase ameninţări. Ca membru al unei coaliţii conduse de Statele Unite se luptă cu Statul Islamic în Siria şi Irak. Însă, Erdogan a declarat război şi militanţilor PKK din sud-estul ţării, după ce un armistiţiu care a durat doi ani şi jumătate a eşuat în iulie, ceea ce a dus la cele mai sângeroase violenţe între cele două tabere din anii ’90 încoace.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.