Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a comentat în mod ironic imaginile cu sosirea preşedintelui francez Emmanuel Macron la Hanoi în care acesta pare pălmuit de soţia sa, Brigitte Macron, scrie agenţia oficială rusă TASS.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Lumea a văzut imaginile cu Macron primind un croşeu de dreapta de la soţia sa la sosirea zborului prezidenţial la Hanoi. Interesant nu este asta, ci cu ce legendă va veni Palatul Elysee de această dată la un nou Emmanuel-gate”, a scris Maria Zaharova, sugerând ironic în finalul mesajului ei să se spună că ar putea fi „mâna Kremlinului”.

Zaharova a reamintit că data trecută, când au apărut pe internet înregistrări video din vagonul de tren care îl ducea spre Kiev, echipa de PR a lui Macron a acuzat jurnaliştii că răspândesc falsuri. (Este vorba de imagini în care un şerveţel mototolit a fost prezentat în mod fals ca fiind un pliculeţ cu cocaină - n.r.)

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

„Ce se întâmplă de data aceasta? Prima-doamnă a decis să îşi înveselească soţul cu o mângâiere blândă pe obraz şi nu şi-a calculat forţele? A servit un şerveţel, dar a ratat? A încercat să îi aranjeze gulerul şi a întins mâna după chipul ei preferat? S-a împiedicat şi a fost oprită în căderea ei de chipul demn de încredere al preşedintelui francez?” - a comentat sarcastic purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus al Afacerilor Externe. 

„Sugestie: poate că a fost "mâna Kremlinului"?” - scrie Zaharova în finalul postării ei.

Moscova a acuzat Franţa că a intervenit în alegerile prezidenţiale din România în favoarea lui Nicuşor Dan. Autorităţile franceze l-au arestat pe fondatorul Telegram, Pavel Durov, pentru a putea folosi aplicaţia sa de mesagerie în scopul influenţării recentelor alegeri prezidenţiale din România, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. „Se pare că (preşedintele francez Emmanuel) Macron l-a arestat pe Durov nu pentru a folosi această metodă barbară pentru a rezolva problemele interne ale aplicaţiei, ci pentru a influenţa alegerile din România, întrucât a înţeles că acel candidat al dictaturii liberale nu avea nicio şansă să câştige în condiţii legitime”, a scris ea pe Telegram.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.