Autorităţile germane au anunţat că aproximativ 50 de migranţi afgani, a căror solicitări de azil au fost respinse de către justiţie, urmează să fie deportaţi cu un zbor special, care a decolat din Frankfurt pe Main spre Kabul. Acesta este primul grup deportat ca parte a unui acord semnat în octombrie de către Germania şi Afganistan, transmite DPA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Anterior, majoritatea solicitărilor de azil depuse de migranţii afgani au fost respinse, însă aceştia au putut să rămână în Germania din cauza riscului de securitate din Afganistan.

Ministrul de Interne, Thomas de Maiziere, a declarat că primul grup de migranţi deportaţi înapoi la Kabul ar trebui să trimită un semnal clar afganilor din Germania.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Maiziere a recunoscut că statele europene nu pot argumenta faptul că Afganistanul este o ţară singură, însă anumite zone sunt destul de singure pentru deportarea migranţilor, inclusiv Kabul, Herat şi Mazar-e Sharif.

Activiştii au confirmat deportarea migranţilor afgani şi au anunţat organizarea unui protest la aeroportul Frankfurt.

Germania a primit 890.000 de migranţi în 2015. Criza migranţilor a declanşat o dezbatere publică aprinsă legată de integrarea migranţilor şi de securitatea internă, care ar putea să fie ameninţată de jihadişti deghizaţi ca migranţi.

Peste 12.000 de migranţi afgani trăiesc în Germania.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.