Franţa şi Germania au încheiat luni un acord privind strategia de guvernanţă ”paritară” a grupului francezo-german KNDS, aflat în centrul tancului viitorului MGCS, care deschide calea viitoarei introduceri a grupului la bursă, relatează AFP.
După naufragiul SCAF, un program emblematic al avionului viitorului, din cauza unor rivalităţi industriale, Parisul şi Berlinul încearcă să demonstreze că cooperarea francezo-germană în domeniul apărării nu este condamnată.
Acest anunţ intervine în contextul în care mai multe voci, inclusiv patronul gigantului german al armamentului Rheinmetall Armin Papperger, au speculat pe tema unei posibile dezangajări franceze din MGCS.
"Franţa şi Germania au încheiat un acord privind strategia de guvernanţă a KNDS, în care intenţionează să devină coacţionari prin tranzacţii în vederea unui acţionariat paritar între cele două ţări", anunţă guvernele francez şi german într-un comunicat comun.
KNDS - înfiinţat în 2015 prin fuziunea grupului francez Nexter, deţinut la acea vreme de către statul francez, şi grupul german KMW, proprietatea familiei Bode-Wegmann - este unul dintre actorii-cheie ai industriei europene a apărării terestre împotriva concurenţei americane a General Dynamics/GDLS.
"LOCURI DE MUNCĂ ÎN GERMANIA"
Statul francez deţine în prezent 50% din capital, în timp ce Berlinul urmează să crească la 40%, iar cele două guverne viitoare coacţionare vizează "un acţionariat paritar", se arată în comunicat.
Această participare în KNDS va permite "securizarea unor tehnologii-cheie, a valorii industriale şi unor locuri de muncă în Germania", comentează într-un comunicat separat ministrul german al Economiei Katherina Reiche.
"În viitor, Germania şi Franţa vor decide pe picior de egalitate cu privire la dezvoltarea unei întreprinderi esenţiale a capacităţilor de apărare europene", adaugă ea.
KNDS furnizează armatelor tancuri de luptă, vehicule blindate de transport de trupe, tunuri de tip Caesar, poduri mobile şi vehicule robotizate.
Negocieri între statul german şi Wegmann & Co - holdingul din care fac parte proprietarii familiali ai KNDS - s-au împotmolit anterior în problema preţului intrării la bursă.
Disensiuni interne au avut loc, de asemenea, în Guvernul german, cu privire la mărimea participării, unii pledând în favoarea unei investiţii mai mici, de aproximativ 30%.
De partea franceză, se insistă ca acordul să aibă la bază o "paritate perfectă" între Paris şi Berlin şi se adaugă că o viitoare introducere la bursă ar putea dilua participarea franceză.
Acordul încheiat între Paris şi Berlin este necesar să fie aprobat de către Parlamentul german, iar Comisia Bugetară a Bundestagului urmează să se pronunţe miercuri asupra acestei probleme.
Într-un document obţinut de AFP, adresat deputaţilor germani, ministerul german al Apărării recunoaşte că "calendarul strâns" ar putea compromite respectarea termenelor şi subliniază că un "acord cu familia Wegmann privind contractul de cumpărare trebuie încă să fie încheiat".
Un purtător de cuvânt al Guvernului german, Stefan Kornelius, întrebat despre preţul de achiziţie al părţilor KNDS de care Berlin, a refuzat să spună o sumă.
Acordul deschide calea KNDS - al cărui sediu se află la Amsterdam - uneia dintre cele mai importante introduceri la bursă din Europa din ultimii ani.
Această operaţiune ar reevalua KNDS la o valoare cuprinsă între 15 şi 18 miliarde de euro, scrie Bloomberg, cu o cotaţie avută în vedere la Paris şi la Frankfurt.
"PARTENER" ŞI "CONCURENT"
În afară de KNDS, grupul german Rheinmetall şi grupul francez Thales participă la proiectul MGCS, care urmează să succeadă tancului german de tip Leopard 2 şi tancului francez de tip Leclerc - la orizontul lui 2040.
În pofida unei întârzieri de zece ani, Parisul îşi afişează hotărârea de a continua programul.
Spre deosebire de SCAF, în care grupul francez Dassault refuză să fie în poziţie minoritară faţă de Airbus - care reprezenta atât interesele germane, cât şi spaniole -, MGCS este prezentat la Paris drept un program care are la bază un interes strategic al unor state cu un industriaş dornic să avanseze.

În ceea ce priveşte Rheinmetall, un "partener important" al programului, dar totodată un "concurent" al KNDS, Parisul speră în continuare la o apropiere a poziţiilor.
Săptămâna trecută, KNDS şi-a dezvăluit tancul de tranziţie - denumit Capint - care urmează să înlocuiască tancul francez de tip Leclerc - la orizontul lui 2035 -, în aşteptarea MGCS, la Salonul Apărării Eurosatory.




























