Ministrul de Externe al Franţei, Jean-Marc Ayrault, a declarat miercuri seara că urmează să-i transmită omologului rus că nu poate continua situaţia actuală din metropola siriană Alep. Demnitarul francez a catalogat acţiunile ruse drept un ”cinism care nu păcăleşte pe nimeni”, cu doar o zi înaintea unei întâlniri importante dintre Ayrault şi Lavrov, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Această situaţie este una inacceptabilă, este extrem de şocantă şi ruşinoasă. Franţa nu îşi va închide ochii...”, a declarat şeful diplomaţiei franceze.

Jean-Marc Ayrault urmează să viziteze joi Moscova, unde va discuta cu Serghei Lavrov şi va încerca să obţină sprijinul diplomaţiei ruse pentru o rezoluţie a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite. Această rezoluţie vizează să pemită trecerea convoaielor umanitare spre oraşele siriene asediate şi în special pătrunderea ajutoarelor umanitare în cartierele estice ale metropolei Alep.

Forţele guvernamentale siriene şi aliaţii ruşi au lansat pe 22 septembrie o ofensivă extrem de violentă cu obiectivul de a cuceri întreaga metropolă Alep, împărţită în disctrictele controlate de rebeli moderaţi, islamişti sau de executivul sirian. Această escaladare a violenţelor are loc în urma prăbuşirii unui armistiţiu temporar mediat de americani şi ruşi.

Peste 250 de persoane au fost ucise în ultima săptămână în raidurile aeriene care au lovit metropola Alep.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.