Angajaţii sistemului feroviar din Franţa au intrat, miercuri, în grevă, călătoriile cu trenul fiind sistate cu câteva zile înainte de începutul vacanţei de vară şi într-un moment tensionat în alte domenii ale economiei, deoarece nivelul record al inflaţiei afectează salariile, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Trei dintre cele patru sindicate principale ale SNCF, operatorul sistemului feroviar de stat din francez, au luat parte la grevă. Drept urmare, aproape o treime din trenurile interurbane şi regionale au fost anulate. Trenurile de navetişti dinspre şi din Paris au fost, de asemenea, afectate.

”Sunt sigur că există cereri şi respect asta. Dar, în acelaşi timp, timpul şi planurile oamenilor ar trebui respectate”, a declarat Reza Terakshani, un călător american al cărui tren a fost anulat.

Greva angaţilor sistemului feroviar urmează acţiunilor industriale din sectorul energetic şi grevelor angaţilor din cel mai important aeroport al ţării, Roissy-Charles de Gaulle. În plus, în timp ce angajaţii nemulţumiţi, frustraţi de costurile ridicate ale vieţii, îşi exprimă furia.

Climatul social tensionat este o provocare pentru preşedintele Emmanuel Macron, a cărui alianţă centristă şi-a pierdut luna trecută majoritatea absolută în Parlament, după ce alegătorii l-au pedepsit pentru că nu le-a ascultat nemulţumirile.

Inflaţia franceză a atins un nivel record de 6,5% în iunie, cauzată de o creştere bruscă a preţurilor la alimente şi energie.

Guvernul lui Macron va dezvălui în această săptămână o legislaţie menită să reducă inflaţia.

Sindicatele feroviare cer ca salariile să fie ajustate în funcţie de nivelul inflaţiei şi o creştere a salariului minim, precum şi bonusuri mai mari pentru a compensa creşterea preţurilor.

”Angajaţii sistemului feroviar acceptă multe sacrificii. Ei ştiu, odată ce sunt angajaţi, că vor trebui să lucreze la sfârşit de săptămână sau noaptea. Dar indemnizaţiile nu este suficientă”, a declarat Bruno Poncet, din cadrul sindicatului Sud-Rail.

Greva de miercuri va dura o zi. Sindicatele au precizat că discută despre următoarea acţiune în cazul în care cererile lor nu vor fi ascultate.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.