Preşedintele birman Min Aung Hlaing a plecat luni în Rusia, unde urmează să fie primit de către omologul său rus Vladimir Putin, în prima sa vizită de la învestirea în funcţie, anunţă biroul său, relatează AFP.
Rusia este una dintre puţinele ţări care a susţinut Myanmarul după lovitura de stat militară din 2021, care a răsturnat puterea democratică aleasă atunci şi a declanşat un război civil, soldat potrivit unor estimări cu peste 100.000 de morţi.
Min Aung Hlaing, fostul şef al juntei, a fost primit în mai multe rânduri la Moscova de către Vladimir Putin după lovitura de stat din 2021.
Însă aceasta este prima sa vizită după ce a devenit - în aprilie - conducătorul civil al ţării, în urma unor alegeri ale căror condiţii de desfălşurare au fost denunţate de către Occident şi organizaţii de apărarea democraţiei.
Vizita sa în Rusia are scopul "să consolideze şi mai mult prietenia lungă şi relaţiile strânse dintre Myanmar şi Rusia şi să îmbunătăţească cooperarea strategică" mai ales în domeniile securităţii şi economiei, a anunţat într-un comunicat preşedinţia birmană.
Cele două ţări au semnat un acord de cooperare militară - pe o perioadă de cinci ani -, despre care sunt cunoscute puţine detalii.
Preşedintele birman a efectuat mai multe vizite în străinătate, din aprilie.
El a vizitat China, India şi Thailanda, cu scopul de a-şi pune ţara pe scena internaţională.




























