Fostul director FBI James Comey - una dintre oile negre ale preşedintelui american Donald Trump -, a pledat nevinovat, miercuri, într-un dosar perceput drept o nouă etapă a unei campanii judiciare tot mai agresive a miliardarului republican împotriva adversarilor săi politici, relatează AFP.
James Comey - inculpat în septembrie cu privire la obstucţionarea activităţii unei Comisii parlamentare de anchetă şi cu privire la declaraţii false în Congres - s-a prezentat miercuri, către ora locală 10.00 (17.00, ora României) într-un tribunal federal, la Alexandria, la periferia Washingtonului.
Avocatul său, Patrick Fitzgerald, a pledat în numele său nevinovat de acuzaţiile formulate împotriva sa.
Un proces a fost stabilit la 5 ianuarie.
”PROCES-SPECTACOL”
Câţiva manifestanţi agitau în faţa sediului tribunalului pancarte cu mesaje care denunţau ”Represiunea opoziţiei”, ”Acuzaţii fabricate” sau ”Proces-spectacol”.

Former FBI Director James Comey faces criminal charges in Virginia https://t.co/LSJ2CScYwc
— Reuters (@Reuters) October 8, 2025
Fostul şef al poliţiei federale (FBI) a fost destituit în mod brutal de către Donald Trump în 2017, în primul mandat al republicanului - în timp ce FBI ancheta cu privire la eventuale amestecuri ale Rusiei în campania prezidenţială din 2016.
El a fost de atunci una dintre ţintele răzbunării lui Donald Trump.
În septembrie, Donald Trump a exercitat în mod public presiuni asupra secretarei sale a Justiţiei Pam Bondi, exprimându-şi uimirea, pe platforma sa Truth Social, că James Comey încă nu a fost inculpat.
El l-a împins apoi să demisioneze pe procurorul districtului de est al Virginiei, pe care l-a acuzat în mod implicit de lipsa de zel de care a dat dovadă în acest dosar şi l-a înlocuit rapid, în acest post strategic, cu una dintre consilierele sale de la Casa Albă, Lindsey Halligan.
Lindsey Halligan a declanţat urmăriri care au condus la inculparea, la 25 septembrie, a lui James Comey, în vârstă de 64 de ani, în legătură cu mărturia pe care a depus-o în Senat în septembrie 2020.
El este acuzat în mod expres de faptul că a negat, răspunzând întrebării unui senator, faptul că şi-a autorizat adjunctul să fie citat sub acoperirea anonimatului în presă cu privire la anchete sensibile desfăşurate de către FBI.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.