Fostul avocat personal al preşedintelui american Donald Trump Michael Cohen, încarcerat anul trecut, iese din închisoare în mod anticipat, din cauza pandemiei noului coronavirus, au declarat surse la curent cu dosarul pentru Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Michael Cohen, în vârstă de 53 de ani, urmează să-şi ispăşească restul pedepsei - de trei ani de închisoare - în arest la domiciliu, după ce a fost condamnat cu privire la o serie de delicte comise în timpul campaniei prezidenţiale americane din 2016, a declarat una dintre surse 

El urmează să fie plasat mai întâi în izolare - timp de două săptămâni - pentru a se asigura că nu prezintă simptome de covid-19, a precizat această sursă sub protecţia anonimatului.

Reuters scrie că nu a putut să-l contacteze pe Cohen cu privire la aceste informaţii.

Cohen era încarcerat la Centrul Penitenciar din Otisville, la aproximativ 100 de kilometri nord-vest de New York, a declarat joi seara o purtătoare de cuvânt a Autorităţii penitenciare federale americane.

Statul New York este epicentrul epidemiei noului coronavirus în Statele Unite, iar focare de contaminare au fost semnalate în mai multe închisori în întreaga ţară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.