Fostul ambasador al Vaticanului în Franţa, Luigi Ventura, a fost condamnat, miercuri, la Paris, la opt luni de închisoare cu suspendare pentru agresiuni sexuale asupra a cinci bărbaţi la o reuniune publică în 2018 şi 2019, în timpul exercitării funcţiilor diplomatice, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tribunalul corecţional din Paris l-a găsit vinovat pe prelatul italian în vârstă de 76 de ani de toate faptele, condamnându-l şi la plata a 13.000 de euro prejudiciu moral pentru patru victime şi 9.000 de euro cheltuieli de judecată.  

Acest caz, care a izbucnit în februarie 2019 în contextul multiplelor scandaluri sexuale care au afectat Biserica Catolică, a determinat Sfântul Scaun să ridice imunitatea nunţiului apostolic, o premieră în istoria modernă a Vaticanului. 

O anchetă a fost deschisă după un raport al Primăriei din Paris: una dintre victime a denunţat "mâini pe fese" de trei ori în timpul unei ceremonii de urări pentru diplomaţi. 

Alţi patru bărbaţi s-au adresat justiţiei pentru gesturi similare din partea lui Luigi Ventura între ianuarie 2018 şi februarie 2019. 

Un bărbat care era pe atunci manager la Primărie a relatat o agresiune sexuală în timpul aceleiaşi ceremonii de urări. Un altul, pe atunci seminarist în vârstă de 20 de ani, a denunţat mai multe atingeri în timpul şi după o slujbă. 

La fel şi un bărbat care participa la o serată franco-italiană într-un hotel de lux din Paris şi un înalt funcţionar în timpul unei reuniuni pregătitoare a G7. Acesta din urmă nu a vrut să depună plângere şi să devină parte civilă. 

Procesul a avut loc pe 10 noiembrie, în absenţa acuzatului, care nu a fost prezent nici pentru decizia de miercuri. 

La audiere, procurorul a cerut zece luni de închisoare cu suspendare, considerând că agresiunile sexuale au fost stabilite dar a fost necesar să se ia în considerare o expertiză care să concluzioneze că discernământul episcopului i-a fost afectat de o "boală cognitivă". 

Este vorba despre o dondamnare excepţională de un tribunal civil - şi nu de unul de la Vatican - pentru un diplomat al Sfântului Scaun. 

Un alt fost nunţiu italian, Carlo Maria Vigano, care şi-a încheiat cariera la Washington dar care era la pensie, a fost condamnat în 2018 de un tribunal italian pentru un furt în familie. 

Condamnarea pronunţată miercuri în privinţa lui Luigi Ventura are ca rezultat înregistrarea acestuia în dosarul judiciar naţional automatizat al autorilor infracţiunilor sexuale (Fijais).              

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.