Forţele israeliene au ucis un palestinian în timpul unui raid într-un oraş din Cisiordania, în care au arestat un lider local al grupării militante Jihad Islamic, au anunţat Ministerul Sănătăţii şi locuitorii, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Dirar Riad Al-Kafrini, care a fost împuşcat mortal de forţele de ocupaţie israeliene, a ajuns mort la spitalul Jenin”, a precizat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat, potrivit AFP.

Comandouri deghizate în palestinieni au intrat în Jenin pentru a face două arestări şi au fost atacate, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei israeliene. Aceştia au tras înapoi, lovind mai mulţi bărbaţi înarmaţi şi au plecat fără să înregistreze victime, a adăugat el.

Cel puţin 54 de palestinieni au fost ucişi de la sfârşitul lunii martie, majoritatea în Cisiordania ocupată, inclusiv militanţi şi civili suspecţi, precum şi jurnalista palestino-americană Al Jazeera Shireen Abu Akleh, care documenta o operaţiune a forţelor israeliene la Jenin.

În aceeaşi perioadă, 19 persoane - majoritatea civili israelieni în interiorul Israelului - au fost ucise, în principal în atacurile palestinienilor. Au fost ucişi şi trei atacatori arabi israelieni.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.