Aproximativ 100 de rude ale ostaticilor ţinuţi în continuare în Fâşia Gaza depun miercuri la Haga o plângere împotriva Hamas cu privire la ”crime împotriva umanităţii”, la Curtea Penală Internaţională (CPI), anunţă reprezentanţi ai acestora, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aproximativ 250 de persoane au fost răpite în sudul Israelului în atacul Hamas de la 7 octombrie, iar 130 dintre ele sunt ţinute în continuare în Fâşia Gaza, dintre care 29 au murit, potrivit Israelului.

”Nu este doar povestea noastră. Dacă nu oprim asta, mâine va fi povestea întregii lumi”, a declarat Ofri Bibas, al cărei frate se află între ostatici, înainte de aurca la bordul unui zbor special către Haga.

”Întreaga omenire trebuie să rămână fermă împotriva unei armate teroriste mondiale, în care Hamas este doar unul dintre batalioanele care-i îndeplinesc misiunea”, a adăugat ea.

Potrivit lui Haim Rubinstein, din cadrul Colectivului Familiilor Ostaticilor, o plângere urma să fie depusă la CPI ”împotriva membrilor Hamas şi colaboratorilor lor, pentru a ne asigura că plătesc scump cirmele împotriva umanităţii pe care le-au comis şi încă le comit chiar în acest moment”, a declarat el într-o conferinţă de presă televizată pe Aeroportul Ben Gurion, la Tel Aviv.

INVESTIGAŢII

Familiile ostaticilor exercită neîncetat presiuni asupra autorităţilor israeliene în vederea eliberării rudelor lor, a căror soartă bântuie societatea de peste patru luni.

Un armistiţiu, la sfârşitul lui noiembrie, între Hamas şi Israel, care poartă un război în Fâşia Gaza, ca represalii faţă de atacul de la 7 noiembrie, a condus la eliberarea a 100 de ostatici în schimnul eliberării unor deţinuţi palestinieni deţinuţi în Israel.

Curtea Penală Internaţională - înfiinţată în 2002 - este singura curte independentă din lume înfiinţată să ancheteze cele mai grave crime - genocide, crime de război şi crime împotriva umanităţii.

Luni, procurorul CPI Karim Khan şi-a exprimat îngrijorarea faţă de o posibilă ofensivă a armatei israeliene la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, unde sunt asediaţi numeroşi palestinieni refugiaţi din întreaga enclavă.

Procurorul CPI a ameninţat că cei care încalcă dreptul internaţional vor fi urmăriţi în justiţie.

Karim Khan a cerut eliberarea tuturor ostaticilor ţinuţi de Hamas şi aliaţii mişcării islamiste palestiniene, anunţând că ”acesta este un punct important al investigaţiilor noastre”.

Egiptul - un mediator tradiţional în conflictul israeliano-palestinian - i-a primit marţi pe directorii spionajelor american şi israelian şi pe şeful Guvernului din Qatar la negocieri cu privire la un armistiţiu şi o nouă eliberare de ostatici.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.