Seismologii au identificat explozii în apropierea conductelor Nord Stream în ultimele 36 de ore, potrivit televiziunii suedeze SVT, citată de The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”SVT poate dezvălui că staţiile de măsurare din Suedia şi Danemarca au înregistrat luni explozii subacvatice puternice în aceeaşi zonă unde sunt scurgerile de gaz. Nu există nicio îndoială că acestea sunt explozii”, a declarat Björn Lund, lector în seismologie la Reţeaua Naţională Seismică Suedeză, (SNSN).

Prima explozie a fost înregistrată la ora locală 2.03 în noaptea dinspre duminică spre luni, iar a doua la ora locală 19.04, luni seara, potrivit SVT.

Avertismentele privind scurgerile de gaz au fost emise de Administraţia Maritimă la ora locală 13.52, respectiv 20.4, luni, după ce navele au detectat bule la suprafaţa apei.

SVT a obţinut coordonatele exploziilor, care se află în aceeaşi zonă în care au fost înregistrate scurgerile de gaze.

”Puteţi vedea clar cum valurile vin dinspre fund spre suprafaţă. Nu există nicio îndoială că a fost o explozie. Am avut chiar şi o staţie în Gnosjö care a detectat exploziile”, a mai spus Lund.

”De obicei primim informaţii despre exploziile care au loc sub apă, dar uneori nu le primim. În acest caz, nu am primit nicio informaţie”, a mai declarat el, care a subliniat că zona în care au fost înregistrate exploziile nu este folosită de obicei pentru desfăşurarea exerciţiilor militare.

Potrivit lui Lund, una dintre explozii a avut o magnitudine de 2,3 pe scara Richter.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.