Parlamentul spaniol a adoptat definitiv legalizarea eutanasiei, iar Spania a devenit joi unul dintre puţinele state din lume care îi permit unui pacient bolnav de o boală incurabilă să-şi pună capăt suferinţei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această lege, o prioritate a Guvernului socialist al lui Pedro Sanchez şi care urmează să intre în vigoare în iunie, a fost adoptată de Camera inferioară a Parlamentului prin voturile stângii şi centrului, cu o largă majoritate de 202 dintre cei 350 de deputaţi.

Alţi 104 de deputaţi, unul de dreapta şi unul de extremă dreapta au votat ”împotrivă”, iar doi s-au abţinut.

Prin această lege ”avansăm către o societate mai umană şi mai dreaptă pentru persoanele care se află într-o situaţie de mare suferinţă şi pentru familiile lor”, a apreciat ministrul Sănătăţii Carolina Darias.

În Europa, Spania devine astfel a patra ţară care legalizează eutanasia, după Olanda, Belgia şi Luxemburg.

Parlamentul portughez a votat în ianuarie în favoarea unei legi care legalizează eutanasia, însă Curtea Constituţională a respins luni textul, care urmează să fie trimis înapoi deputaţilor.

În Spania, această lege autorizează atât eutanasia - moartea cauzată de către un asistent -, cât şi sinuciderea asistată medical - pacientul ia singur doza prescrisă pentru a se sinucide.

SINUCIDERE ASISTATĂ ÎN CONDIŢII STRICTE

Noua lege prevede ca orice persoană care suferă de o ”boală gravă şi incurabilă” sau dureri ”cronice care o plasează într-o situaţie de incapacitate” poate cere ajutorul corpului medical pentru a muri şi a evita astfel ”o suferinţă intolerabilă”.

Condiţii stricte încadrează însă acest demers. Cetăţeanul spaniol sau rezidentul respectiv este necesar să fie ”capabil şi conştient” atunci când face cererea, care este necesar să fie formulată în scris, ”fără presiuni exterioare” şi confirmată după 15 zile.

Un medic poate respinge această cerere, în cazul în care consideră că aceste criterii nu sunt îndeplinite.

Cererea este necesar să fie aprobată de către alt medic şi să primească unda verde a unei Comisii de evaluare.

Orice profesionist din domeniul sănătăţii îşi poate exprima ”obiecţia de conştiinţă” şi să refuze să participe la procedură, susţinută de către sistemul public de sănătate.

Adoptarea acestei legi intervine după cazuri emblematice în în această ţară catolică, în ultimele decenii, între care al lui Ramon Sampedro, un tetraplegic încarnat pe ecran de către Javier Bardem în filmul ”Mar adentro”.

Este o victorie ”a oamenilor care vor putea beneficia de ea” şi ”a lui Ramon”, şi-a exprimat satisfacţia Ramona Maneiro, prietena lui Ramon Sampedro, care l-a ajutat să moară în 1998.

Asun Gumez Bueno - al cărei soţ, bolnav de scleroză şi care a murit la vârsta de 50 de ani după ani de suferinţă -, o manifestantă în faţa sediului Camerei Deputaţilor, împreună cu organizaţii care apără dreptul la o moarte cu demnitate, salută ”o zi foarte fericită”.

”Eram tratată drept o asasină, pentru că voiam să-mi ajut soţul să nu mai sufere”, denunţă ea.

OPOZIŢIA DENUNŢĂ TEXTUL

Biserica Catolică, dreapta şi extrema dreaptă se opun, în schimb, acestei reforme, a cărei aplicare ridică întrebări unor medici.

Eutanasia ”este în continuare o formă de omucidere” mai degrabă ”decât de apărare a vieţii”, iar ”statul a devenit vinovat de moartea provocată”, denunţă Confernţa Episcopală spaniolă.

O deputată din Partidul Vox (extremă dreapta), Lourdes Méndez Monasterio, denunţă adoptarea acestei legi drept o ”infamie” şi atacă o ”cultură a morţii”.

De la mijlocul anilor '80, când eutanasia a apărut în dezbaterea publică în Spania, mai multe cazuri răsunătoare au ţinut cronica.

În afară de cazul lui Ramon Sampedro, cazul lui Luis Montes, un medic anestezist acuzat de uciderea a 73 de pacienţi în faţă terminală, a făcut să curgă multă cerneală până când dosarul său a fost clasat de justiţie, în 2007.

Mai recent, în 2019, Ángel Hernandez a fost arestat pentru că şi-a ajutat soţia, bolnavă de scleroză în plăci, să moară. El aşteaptă să fie judecat.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.