Preşedinta Elveţiei, Doris Leuthard, a declarat luni după-amiază că ţara sa este pregătită să joace rolul unui mediator pentru rezolvarea crizei nord-coreene şi chiar să găzduiască negocieri la nivel ministerial între reprezentanţii de la Washington şi Phenian, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Leuthard a explicat că trupe elveţiene au fost deja desfăşurate în zona demilitarizată de la graniţa din peninsula Coreeană şi a menţionat că Elveţia şi Suedia au o istorie lungă în ceea ce priveşte diplomaţia discretă şi neutră. Însă, o mare responsabilitate trebuie să fie luată şi de China şi Statele Unite.

De asemenea, aceasta a explicat că sancţiunile nu au schimbat prea multe lucruri în ceea ce priveşte convingerea Phenianului pentru a-şi abandona programul de înarmare, în schimb a avut de suferit doar populaţia civilă a Coreei de Nord.

La o zi după cel mai mare test nuclear al regimului nord-coreean, reprezentanţii puterii de la Seul au anunţat că poartă discuţii cu Washingtonul pentru a desfăşura portavioane şi bombardiere strategice în peninsula Coreeană.

”Chiar cred că este timpul pentru dialog... Suntem pregătiţi să ne oferim rolul pentru servicii bune ca ţară mediatoare. Cred că în următoarele săptămâni, foarte multe vor depinde de măsura în care China şi Statele Unite pot avea o influenţă asupra crizei. De asta cred că Elveţia şi Suedia pot avea un rol în spatele cortinei”, a declarat preşedinta Confederaţiei Elveţiene.

Doris Leuthard a precizat că poate să găsească un loc potrivit pentru o întâlnire între miniştrii de Externe ai ţărilor implicate în rezolvarea tensiunilor din peninsula Coreeană.

”Cred că acesta este rolul nostru... să ne uităm la ce posibilităţi putem să găsim. Pentru că... nu cred că Twitter este un instrument adecvat... Asta trebuie să fie o treabă foarte discretă”, a explicat preşedinta de la Berna.

Liderul nord-coreean şi-a petrecut o parte din adolescenţă la studii în Berna.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.