În urma incendiului soldat cu moartea a 41 de persoane într-o biserică coptă din Cairo, martorii tragediei învinovăţesc autorităţile egiptene, pe care le acuză că au avut nevoie de mai mult de o oră să intervină, în pofida versiunii oficiale, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acest incendiu, provocat de un scurtcircuit, a izbucnit în mijlocul unei liturghii la biserica Abou Sifine, aflată pe o alee îngustă din Imbaba, un cartier muncitoresc dens populat de pe malul stâng al Nilului. Potrivit autorităţilor şi a Bisericii Copte Egiptene, 41 de persoane au murit şi alte 14 au fost rănite.

După ce mai mulţi martori au protestat împotriva încetinirii serviciilor de urgenţă, care au sosit ”o oră şi jumătate” mai târziu, egiptenii au luat cu asalt reţele sociale şi au acuzat ”neglijenţa” autorităţilor şi au cerut să se facă dreptate.

Potrivit unui comunicat de presă al ministrului Sănătăţii, Khaled Abdel Ghaffar, ”paramedicii au fost anunţaţi despre incendiu la ora locală 8.57 ” iar prima ambulanţă ”a sosit la faţa locului la 8.59 fix”, afirmaţie pe care martorii o infirmă.

”Nu, ambulanţa nu a sosit în două minute. Dacă ar fi venit la timp, ar fi putut salva oameni”, a declarat Mina Masry pentru AFP.

Bictimele au murit prin asfixiere şi nu au ars, indică parchetul egiptean, care constată ”absenţa rănilor vizibile”.

Potrivit locuitorilor, oamenii au înfruntat flăcările şi fumul pentru a-şi salva singuri copiii.

”Toţi scoteau copiii afară din clădire. Dar focul se înteţea şi nu s-au mai putut întoarce acolo de mai multe ori, cu riscul de a fi asfixiaţi”, a declarat un locuitor al cartierului. El a mai spus că pompierii au întârziat din cauza străzii înguste unde este situată biserica.

”Unii dintre ei s-au aruncat pe geamuri pentru a scăpa de incendiu, dacă te uiţi la această maşină, se pot vedea urmele impactului lăsate de o persoană care este acum internată, are braţul şi spatele rupte“, a declarat Sayed Toufik, un alt martor al tragediei.

Într-un videoclip postat în direct pe Facebook, Moha El Harra, care ”l-a pierdut pe fiul vărului său”, acuză şi serviciile de urgenţă.

”Provin din acest cartier, ştiu că ambulanţa ar fi putut fi acolo în trei minute, i-a luat o oră şi jumătate să ajungă”, acuză tânărul.

”Vrem doar să se facă dreptate. Serviciul local de ambulanţă, pompierii, apărarea civilă, toţi trebuie traşi la răspundere”, a adăugat el.

Lentoarea serviciilor de ambulanţă şi pompierilor nu este un caz izolat, mai ales că Egiptul, care are o infrastructură deficitară şi prost întreţinută, este victima în mod regulat a incendiilor fatale izbucnite în diferite provincii.

Deşi autorităţile nu au confirmat câţi copii au murit, jurnaliştii AFP prezenţi la înmormântarea de duminică au văzut mai multe sicrie pentru copii. De asemenea, presa locală a publicat o listă a spitalului Imbaba din Cairo cu identitatea a zece copii sub 16 ani care au murit.

În plus, un incendiu s-a produs într-o biserică din Heliopolis, un cartier bogat din estul oraşului Cairo, fără a provoca morţi sau răniţi.

Copţii sunt cea mai mare comunitate creştină din Orientul Mijlociu şi reprezintă 10 până la 15 din cele 103 milioane de egipteni cu majoritate musulmană.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.